2.1 C
București
6 martie 2021
econtext.ro
ACTUAL

Cum se fac jocurile la Romgaz: pe bază de autopropunere

Cei cinci membri ai comitetului care selectează candidații pentru Consiliul de Administrație al Romgaz s-au autopropus în aceste funcții, după cum arată documentele oficiale ale companiei. Decizia finală va fi luată pe 6 iulie de adunarea acționarilor, arată o analiză g4media.ro.

La finalul procedurii, lista scurtă de candidaţi pentru Consiliul de Administrație Romgaz îi conține pe toți cei cinci membri ai comitetului de nominalizare, adică cei care au stabilit criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi: Remus Grigorescu, Ioan Daniel Cermonea, Dorin-Liviu Nistoran, Sorana-Rodica Baciu și Adrian Constantin Volintiru.

Patru dintre ei au fost propuși de Ministerul Energiei, iar unul din partea unui fond privat de pensii, acționar al Romgaz.

Romgaz, companie la care statul deţine 70% din acţiuni, prin Ministerul Energiei, e cel mai mare producător intern de gaze. Anul trecut a avut un profit net de 1,8 miliarde lei, mai mare cu 35% față de 2016.

Related posts

Ministerul Economiei: Noi masuri pentru sprijinirea IMM-urilor

Nemeșan Iulian

Se prabusesc IMOBILIARELE! RAPORT: Piata imobiliara a scazut cu 41% in 2019! Urmeaza COLAPSUL din 2020

Vlad-Tătaru Andreea

DECESE CORONAVIRUS. Turza (ANDPDCA): Mortalitatea de Covid-19 a persoanelor vulnerabile e sub 0,2%

Axinte Dan

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More