0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Caniculă în ziua alegerilor. Cod portocaliu în 12 județe

Caniculă în ziua alegerilor. Într-o zi cu totul specială pentru democrație, România se confruntă nu doar cu procesul electoral, ci și cu temperaturi mari. Canicula și disconfortul termic accentuat își vor face simțită prezența în ziua alegerilor, fiind însoțită de un cod portocaliu în 12 județe.

Caniculă în ziua alegerilor. Cod portocaliu în 12 județe

Județele Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Gorj, Dâmbovița, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și municipiul București sunt afectate de avertizarea cod portocaliu de caniculă. Acest avertisment este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, și până marți, la ora 10:00.

Temperaturi deosebit de ridicate până marți

Conform prognozei meteorologice emisă de ANM sunt anticipate temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă, cu maxime în general cuprinse între 35 și 37 de grade Celsius. Va fi perioadă de caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În zilele ce urmează, temperaturile vor rămâne la cote deosebit de ridicate, în special în regiunile sudice și sud-estice.

Alte 18 județe sunt vizate de caniculă

Potrivit ANM, județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și parțial Hunedoara, Alba, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Tulcea și Constanța vor fi sub avertizare Cod galben de caniculă începând de duminică, de la ora 10.00, și până marți, la ora 10.00.

În aceste zone se prognozează temperaturi ridicate pentru această perioadă, cu maxime între 30 și 34 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi semnificativ, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. De asemenea, în anumite locuri, nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime care vor atinge și depăși ușor 20 de grade Celsius.

Temperatura maximă va fi de 36 – 37 de grade

Luni, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat și un indice temperatură-umezeală (ITU), care va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza și seara. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 18…21 de grade.

Luni, 10 iunie: 30°C (maxima); 14°C (minima): Cer temporar noros, averse, descărcări electrice;
Marți, 11 iunie: 26°C (maxima); 15°C (minima); Cer temporar noros, averse, descărcări electrice;
Miercuri, 12 iunie: 27°C (maxima); 14°C (minima); Cer temporar noros, averse, descărcări electrice;
Joi, 13 iunie: 26°C (maxima); 15°C (minima); Cer temporar noros, averse, descărcări electrice.

Related posts

Două mașini de poliție au pornit, noaptea trecută, în urmărirea unui cal care se plimba nestingherit prin Sectorul 5

econtext

Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori

econtext

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele ore. Municipiul București și județul Ilfov, sub cod roșu de caniculă

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More