0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Prognoza meteo, 26 iunie. Valul de caniculă se extinde. Nu lipsesc vijeliile, grindina şi descărcările electrice

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru miercuri, 26 iunie. Meteorologii anunță temperaturi peste normalul perioadei, în aproape toată țara.

Prognoza meteo, 26 iunie. Valul de caniculă se extinde 

Meteorolgii anunță un nou val de căldură în jumătatea sudică a Olteniei şi a Munteniei. Aici, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură/umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 35 de grade.

Nici nopțile nu vor fi mai răcoroase, minima va fi de numai 20 de grade Celsius. Iar în restul țării vremea va fi, de asemenea, călduroasă, temperaturile maxime vor fi între 28 şi 33 de grade, uşor mai scăzute pe litoral şi Delta Dunării, cu maxime între 25…26 de grade, și minime între 10 şi 21 de grade.

Nu lipsesc vijeliile, grindina şi descărcările electrice

Potrivit ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice, în sud-vestul Olteniei, în Banat, local în Crişana şi pe alocuri în Transilvania şi Maramureş.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Valul de căldură şi disconfortul termic ridicat se vor menţine. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Prognoza meteo la munte și pe litoral

Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei. În Carpaţii Occidentali şi Meridonali şi izolat în rest, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă cu cer va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade, informează ANM.

Related posts

Cod galben de vânt puternic în 24 de județe. Meteorologii au prelungit alerta de vreme rea

econtext

Evaziunea fiscală va fi pedepsită mai aspru! Propunerea Coaliției

econtext

Afaceri în spatele ușilor închise de la Primăria Capitalei. Acuzații de abuz în serviciu și fals intelectual

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More