Soldații lui Putin fac noi presiuni în Ucraina. Trupele rusești au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un bastion din zona de est. Acesta este situat pe un teren strategic înalt, care a rezistat până acum atacurilor.
Rușii, noi presiuni în Ucraina. Zona de est, vizată
Trupele lui Putin au ajuns în apropiere de bastionul Vuhledar, a anunțat guvernatorul regional al regiunii ucrainene Doneţk, conform Reuters. Guvernatorul Vadim Filaşkin spune că situaţia din Vuhledar este extrem de dificilă.
„Inamicul este deja aproape în centrul oraşului”, a declarat Filaşkin la televiziunea ucraineană.
Forţele ruse au ajuns la periferia micului oraş minier săptămâna trecută şi şi-au intensificat ofensiva în ultimele zile.
În luna august, trupele Moscovei din estul Ucrainei au avansat în cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, potrivit mai multor hărţi publicate de surse deschise. Avansul lor neîncetat în estul Ucrainei are loc în ciuda incursiunii surprinzătoare a Ucrainei în regiunea rusă Kursk. Oleksandr Musienko, un analist militar ucrainean, a declarat că avansul rusesc în Vuhledar a avut un cost ridicat – în pierderi – pentru Moscova, dar va complica poziţia Ucrainei în est.
„Apărarea sa a fost esenţială pentru perturbarea avansării mai rapide şi mai abrupte a inamicului în regiunea Doneţk. Dacă nu ar fi fost Vuhledar, dacă nu ar fi fost unităţile noastre de acolo, cred că ar fi mult mai dificil acum, de exemplu, în direcţia Kurahiv”, a declarat Musienko.
Rușii au avansat
Analiştii militari ucraineni spun că un control deplin asupra Vuhledar ar ajuta trupele Moscovei în avansarea lor ulterioară în regiune, deoarece ar controla înălţimile, esenţiale pentru tirurile lor de artilerie.
O nouă acțiune militară în Ucraina. Presiuni în zona de est
Forţele ruse deja bombardează neîncetat oraşe şi sate din regiune, a declarat Filaşkin. „Este foarte periculos să rămâneţi în regiune şi subliniez încă o dată necesitatea ca oamenii să plece”, a îndemnat el.
Filaşkin a precizat că aproximativ 350.000 de persoane au rămas în continuare în părţile din regiune controlate de guvern.
Înainte de începerea invaziei, în zonele controlate de guvern se aflau aproximativ 1,9 milioane de persoane. Doar 107 civili au rămas în Vuhledar, care avea o populaţie înainte de război de aproximativ 14.000 de persoane, potrivit lui Filaşkin.