0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

O jurnalistă a întrebat-o pe amanta lui Putin de ce nu are copii. Imediat au apărut polițiștii care au verificat-o și interogat-o

O jurnalistă din Rusia a fost interogată de polițiști imediat după ce i-a pus o întrebare incomodă șefei Ligii pentru Internet sigur, Ekaterina Mizulina, considerată amanta președintelui rus Vladimir Putin, relatează publicația independentă Meduza.

Mizulina s-a întâlnit cu elevi și studenți din orașul Celiabinsk și a vorbit și cu o jurnalistă. În timpul acestei discuții, o corespondentă a publicației 74.ru a întrebat-o pe Mizulina de ce nu are copii, în condițiile în care este o promotoare a „valorilor familiei” și se opune stilului de viață fără copii.

Potrivit postării de pe canalul de Telegram al publicației, unul dintre elevi a cerut jurnaliștilor să pună această întrebare.

„Nu discut despre viața mea personală”, a spus Mizulina, care le-a cerut imediat forțelor de securitate să o verifice pe jurnalistă în baza de date.

Mai mulți polițiști în civil s-au apropiat de corespondentă, i-au cerut actele, după care i-au fotografiat pașaportul.

Apoi, forțele de securitate au întrebat-o pe jurnalistă unde a studiat, la ce universitate, și au întrebat-o, de asemenea, cum se descurcă unul dintre prietenii ei, care a intrat în atenția poliției din cauza participării la activitatea asociațiilor politice de opoziție, potrivit 74.ru.

Potrivit presei internaționale, Mizulina, în vârstă de 39 de ani, este noua iubită a lui Vladimir Putin. Femeia este cu 32 de ani mai tânără decât președintele rus. Mizulina este fiica unei senatoare din Rusia.

Mizulina are o licență în istoria artelor, făcându-și studiile în Marea Britanie, și conduce Liga Rusiei pentru un Internet sigur, o structură pro-Kremlin.

Related posts

„Operațiunea Chrisalida”: Franța livrează în secret rachetele devastatoare Scalp către Ucraina

econtext

Tendințe îngrijorătoare care pot anunța o escaladare. Expert în securitate: „Estul să se pregătească. Rusia ar putea ataca anul acesta sau anul viitor“

econtext

Finalul lui Putin! Liderul de la Kremlin are zilele numărate

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More