7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Cât de tari sunt avioanele F-16 trimise de România contra dronelor Rusiei? Au rachete de 1.000.000$

Atacurile cu drone ale Rusiei împotriva unor obiective de infrastructură al Ucrainei au intrat în cotidian, iar cursul acestora, de multe ori pe deasupra Marii Negre, în apropiere de România, alarmează militarii care decid să ia măsuri preventive.

Atacurile cu drone ale Rusiei împotriva unor obiective de infrastructură al Ucrainei au intrat în cotidian, iar cursul acestora, de multe ori pe deasupra Marii Negre, în apropierea României, alarmează militarii care decid să ia măsuri preventive.

De obicei sunt ridicate două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene din România (RoAF), aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, de pe Baza 86 Aeriană Borcea. Este vorbe de avioane puternice, care au cea mai mare experiență de luptă reală dintre toate aeronavele militare Aliate.

România

Concret, cu emblema americană pe aripi și nu numai F-16 Fighting Falcon a participat la războaiele din Golf, la cel din Balcani, dar și în Afganistan.

Cât de tari sunt avioanele F-16 trimise de România contra dronelor Rusiei? Au rachete de 1.000.000$
Apoi, în timpul războiului civil sirian, F-16 ale Turciei au fost însărcinate cu protecția spațiului aerian la granița cu Siria. Au doborât mai multe elicotere siriene și chiar un avion Sukhoi Su-24 al Rusiei.

În 2024, există 2.145 de F-16 în serviciu activ în întreaga lume. Vorbim de Bahrain, Belgia, Chile, Egipt, Grecia, Indonezia, Irak, Israel, Iordania, Maroc, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, România, Singapore, Slovacia, Coreea de Sud, Taiwan, Tailanda, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite și Venezuela.

Sisteme de armament

F-16 dispune de rachete AIM-120 AMRAAM (preț – un milion de dolari unitatea), dar și de o mare varietate de vectori aer-sol, rachete sau bombe și contramăsuri electronice (ECM). Deloc de neglijat, F-16 este dotat un tun M61A1 Vulcan de 20 mm, care este montat în interiorul fuzelajului din stânga cabinei.

România

România operează în acest moment 29 de avioane F-16 – ultimele 3 aeronave intrate în dotare au aterizat chiar joi în țara noastră și au fost preluate de Forțele Aeriene. Până la final de 2025 ar trebui să aibă în dotare nu mai puțin de 49 de astfel de aparate care să formeze trei escadrile separate de avioane de vânătoare.

Cumpărate din Portugalia și Norvegia

Inițial, în 2014, România a semnat un contract cu Portugalia pentru 12 aeronave F-16 block 15, avioane care au trecut apoi printr-un program de modernizare de tipul MLU, iar primele aeronave au ajuns în țară în 2016. Ulterior, am mai cumpărat din Portugalia încă 5 aeronave, formând Escadrila 53 Warhawks de 17 aeronave la baza aeriană Fetești. Totul a costat a costat 630 de milioane de de euro și a inclus sprijin logistic, precum și pregătirea personalului și antrenarea piloților.

În 2022, România a semnat un contract cu guvernul norvegian pe circa 400 de milioane de euro pentru a achiziționa 32 de avioane F-16, iar primele aeronave au sosit deja la Câmpia Turzii.

Related posts

Livrarea celor 32 de avioane F-35 către România, întârziată. SUA anunță probleme cu tehnologia

econtext

Florentin Pandele, adevărul despre legătura Gabrielei Firea cu Ștefan Godei: Suntem tocați

econtext

Popa a uitat de cele sfinte și s-a destrăbălat cu lăutarii de față cu toată lumea! ”Pentru popa, pentru popa, pentru popa”

Avramescu Radu

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More