România se pregătește de război. Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că până pe 25 noiembrie 2024, avioanele F-16 Fighting Falcon vor efectua zboruri de antrenament la joasă înălțime pe întreg teritoriul României.
Într-o informare oficială, ROAF a precizat că zborurile vor fi realizate cu avioane F-16, care fac parte din flota Forțelor Aeriene Române.
România se pregătește de război. Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici în toată țara
Deși aceste zboruri pot genera îngrijorări în rândul comunităților din zonele apropiate locurilor de antrenament, autoritățile au asigurat cetățenii că scopul principal al exercițiilor este creșterea pregătirii și reacției aeronavelor în diverse condiții.
„Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor de pregătire. Statul major al Forţelor Aeriene informează cetăţenii că aceste exerciţii vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie”, au transmis reprezentanții ROAF.
În primăvara anului 2023, România a finalizat retragerea definitivă a vechilor avioane MiG-21 LanceR din flota națională, înlocuindu-le cu aeronave F-16 Fighting Falcon. Aceste zboruri de antrenament sunt parte a procesului de integrare a noilor aparate în structurile Forțelor Aeriene Române, cu scopul de a consolida pregătirea și eficiența acestora.
Reamintim că, recent România a semnat oficial achiziția a 32 de avioane F-35, considerate cele mai performante avioane de război din lume.
F-35 oferă cea mai avantajoasă soluție pentru România, combinând o capacitate operațională fără precedent cu o rețea globală de suport accesibilă și eficientă. Acest parteneriat promite progrese tehnologice, consolidând poziția României în peisajul global al apărării. De asemenea, reprezintă un salt semnificativ în ce privește tehnologia de apărare și colaborarea internațională.