DER SPIEGEL: Stephen Wertheim, 39 de ani, e un istoric specializat în politică externă americană, cercetând din această perspectivă diverse probleme geostrategice. E membru de bază al grupului de reflecție Carnegie Endowment for International Peace din Washington. Și profesor invitat la Princeton University.
DER SPIEGEL: Ce rol a jucat politica externă în realegerea lui Donald Trump? Wertheim: Campaniile electorale americane sunt concentrate, ca și în multe alte țări, pe politica internă. Am rezervele mele cu privire la cât de înțelept e ca o țară devorată de probleme interne. Să fie într-atât de importantă pentru aranjamente de securitate de pe tot cuprinsul lumii. Dar da, într-un fel politica externă chiar a jucat un rol. În mare măsură tot așa cum a făcut-o acum vreo 50 de ani.
SUA, tot mai izolată cu Trump viitor președinte
DER SPIEGEL: Ce vrei să spui? Wertheim: În anii ’70 – când SUA au suferit o anumită umilință națională drept urmare a rezultatului războiului din Vietnam. Americanii își doreau să se împace din nou cu ei înșiși și ca rolul jucat de țara lor în lume să fie unul pozitiv. Ambele partide căutau o soluție care să rezolve această problemă.
Răspunsul găsit de Jimmy Carter a fost încercarea sa de a duce o politică externă bazată pe drepturile omului. O abordare idealistă bazată pe apeluri idealiste la valorile democrației liberale. Oricum, mai apoi acea abordare avea să eșueze, în mare.
DER SPIEGEL: Printre altele, și fiindcă URSS a invadat Afganistanul în 1979. Wertheim: Da, a fost o resurgență a tensiunilor războiului rece. Succesorul lui Carter, Ronald Reagan, a venit cu un alt răspuns, bazat pe ideea „păcii prin putere”. O formulă pe care și președintele ales Donald Trump o folosește acum. Însă Carter și Reagan s-au folosit masiv de o retorică moralistă, reacționând la eșecul perceput al realpolitik-ului. Trump, din contră, spune acum: am încercat deja cruciade idealiste care n-au dus la nimic bun.
Haideți să fim pragmatici și să purtăm o politică externă spre beneficiul Americii. Așadar, Trump respinge moralismul fariseic adoptat deopotrivă de democrați și republicanii neo-conservatori.
DER SPIEGEL: Cu ceva succes, se pare.
Wertheim: Războaiele din Europa și Orientul Mijlociu l-au ajutat cu siguranță să transmită impresia că lumea a luat foc. Un element care se potrivește foarte bine în viziunea de ansamblu a lui Trump, care afirmă că ne aflăm într-o mare harababură. Esența mesajului său electoral a fost: administrația Biden a avut o conducere slabă. Sub conducerea mea totul a fost mai bine, mai sigur și mai stabil. Dacă aș fi fost eu președinte, aceste războaie nici măcar n-ar mai fi izbucnit. Iar dacă voi fi președinte din nou, le voi pune capăt rapid. Așa că votați-mă.
DER SPIEGEL: Este vreun dram de adevăr în aceste mesaje?
Wertheim: Haide să lăsăm deoparte, pe moment, plauzibilitatea argumentelor lui politice. Contracandidata lui, vicepreședinta Kamala Harris, a avut un alt mesaj. Ea s-a recomandat drept candidata sistemului. Și mulți oameni erau nemulțumiți de cum mergeau lucrurile, de direcția generală a țării, dar și de cursul politicii externe. Trump a atins o coardă sensibilă când și-a proclamat dorința de a încheia rapid războaiele. Fie că a fost doar retorică sau nu. Harris nu a dat nici un fel de indiciu referitor la cum ar fi vrut ea să se încheie războiul din Ucraina și nici nu a făcut nimic pentru a se distanța de tentativele eșuate ale administrației Biden de a-i cere Israelului să se retragă din război.
DER SPIEGEL: Cu alte cuvinte, Trump s-a folosit de situația internațională sumbră pentru a-și consolida mesajul intern. Îl consideri pe Trump – așa cum o fac mulți europeni – un izolaționist? Wertheim: Trump nu a fost nicicând un izolaționist. Acea opinie cu privire la el a fost greșită din capul locului. Ba chiar aș merge până acolo încât să afirm că în realitate în SUA nu există deloc izolaționiști. Nu-mi vine în cap nici măcar un singur membru al Congresului care să vrea ca America să nu fie implicată în afacerile mondiale. Trump nu se va retrage din competiția cu China. Ba chiar e probabil s-o intensifice. Nu mă aștept din partea lui nici să retragă forțele americane din Orientul Mijlociu.
Iar acum vorbește mult mai puțin despre așa ceva, față de primul mandat. Dar în ce privește Europa, e adevărat că a făcut declarații politice cum că SUA ar putea să nu-și apere unii aliați din NATO dacă ar fi atacați. Trump vrea ca războiul din Ucraina să înceteze. Și pentru el e mai important ca războiul să se încheie repede decât să se încheie în anumite condiții dezirabile pentru Ucraina.
DER SPIEGEL: Crezi că-i poate reuși așa ceva?
Wertheim: Nu cred că-și poate respecta promisiunea de a opri războiul în 24 de ore, ba chiar mai înainte de a fi învestit, după cum a spus ulterior. Dar e absolut sigur că poate aduce cele două tabere la negocieri. În acest moment conflictul s-a împotmolit, iar Trump poate schimba situația, indiferent că ar fi în bine sau în rău. Dacă e hotărât să reorienteze SUA spre altă regiune decât Europa, o poate face. Spre deosebire de primul mandat, acum are subordonații care să-i execute această dispoziție. Însă el nu a clarificat deocamdată că așa ceva își dorește. Scopul principal al retoricii lui – și debitează multă – e să-i determine pe europeni să plătească mai mult pentru propria lor apărare. Ceea ce nu exclude posibilitatea ca SUA să continue să le ofere protecție europenilor, dacă și ei înșiși contribuie mai mult la apărarea proprie.
DER SPIEGEL: I-ai sfătui pe europeni să-și mărească bugetele militare cât mai curând cu putință? Wertheim: Ei ar trebui să conștientizeze o realitate care nu are nimic de-a face cu rezultatul electoral din SUA. America nu este în acest moment actorul potrivit pentru a fi principalul furnizor de protecție militară al Europei. Dacă ar exista un atac asupra unui teritoriu NATO, s-ar putea foarte bine ca SUA să nu fie capabile sau să nu fie dispuse să apere acel teritoriu. Europa ar fi trebuit să preia demult acest rol principal de la America. Pentru a se proteja pe sine. Lucrurile ar fi stat exact la fel și dacă alegerile ar fi fost câștigate de Kamala Harris. Firește că alegerea lui Trump mărește acum presiunea timpului. Dar eu nu cred că Trump ar putea să se retragă pe nepusă masă din NATO, ba încă nici toate trupele americane – nici măcar grosul lor – nu le-ar retrage din Europa.
DER SPIEGEL: Serios?
Wertheim: Da. Nu e cazul ca pe europeni să-i apuce disperarea. Armata rusă e pe moment împotmolită în Ucraina. Consider că este perfect posibil să fie gestionată o tranziție coordonată, cooperantă chiar, la o apărare europeană în decursul câtorva ani. Europa n-ar trebui să creadă deodată că securitatea ei e într-atât de amenințată acum încât e nevoită să cadă la învoială cu Rusia.
DER SPIEGEL: Ești un om care pledează pentru o politică externă americană reținută, dar totodată pari să sesizezi unele avantaje ale președinției Trump. Wertheim: Nu știu ce să spun. În primul mandat n-a dat dovadă de multă reținere. Realitatea e că NATO s-a extins sub președinția lui.
DER SPIEGEL: Muntenegru a aderat în 2017, Macedonia de Nord în 2020. Wertheim: În primul mandat al lui Trump SUA au intrat într-o competiție acerbă de securitate cu China. America inițial și-a intensificat războiul din Afganistan și și-a retras complet trupele abia sub Joe Biden. Trump a anunțat de asemenea, în repetate rânduri, că trupele americane vor părăsi Siria. N-au mai plecat niciodată de acolo. Trump are impulsuri contradictorii în privința politicii externe. El e adesea sfâșiat între dorința de a domina și cea de a se retrage. În primul său mandat Trump a afirmat că dominația militară a SUA trebuie să fie indiscutabilă. Aceasta era efectiv politica lui. Mie nu mi-a sunat deloc a izolaționism. Și acum el vorbește iarăși de „pace prin putere”.
DER SPIEGEL: Un exemplu recent e că l-a numit consilier de securitate națională pe Michael Waltz, un cunoscut adept al liniei dure față de China.
Wertheim: Ce mai este clar acum e că Trump nu se va mai apuca să ceară sfaturi luând la rând toți „adulții din încăpere”, vechii consilieri tradiționaliști în materie de politică externă, pe care i-a cooptat în primul mandat doar pentru a-i da mai apoi afară. De data aceasta numește oameni care au o perspectivă mai apropiată de viziunea lui despre lume, unii înclinând spre linia dură, dar alții nu. Eu cred că vom vedea multe perspective divergente în noua administrație.
DER SPIEGEL: Dacă e cum spui tu și Trump nu e un izolaționist, atunci care e marea lui strategie? Ce vrea el să facă în politica mondială? Wertheim: Cred că marea întrebare geopolitică a celui de-al doilea mandat e următoare:
Va încerca administrația lui să-și consolideze descurajarea militară la adresa celor mai importanți patru adversari ai Americii. Care totodată colaborează tot mai mult între ei, adică China, Rusia, Coreea de Nord și Iran? Sau, din cauza costurilor mari presupuse de o asemenea abordare, Trump va încerca mai degrabă să-i dezbine pe cei patru sau să repartizeze o parte din povara descurajării unor aliați și parteneri ai SUA?
DER SPIEGEL: Și cealaltă opțiune?
Wertheim: Cealaltă opțiune ar fi găsirea unei modalități ingenioase de a compensa avantajele deținute de adversarii noștri în materie de putere militară convențională. Și de aici ajungi la ideea escaladării la uzul armelor nucleare în calitate de mijloace de descurajare. Eu aș spune că un asemenea pariu ar fi eronat și nici amenințarea nu ar fi una extraordinar de credibilă. Și chiar dacă Trump ar fi capabil să-i convingă pe inamicii Americii că e suficient de nebun pentru a utiliza primul arma atomică, descurajarea aceasta trebuie să funcționeze și pe termen lung, iar eu mă îndoiesc că succesorii lui vor avea aceeași viziune. Așadar, această abordare n-ar trebui să fie adoptată. Însă ea ne demonstrează dilema în care ne găsim, atât de gravă încât să ne determine să luăm în calcul amenințarea cu utilizarea forței nucleare primii în anumite scenarii.
DER SPIEGEL: Dacă vechii politicieni tradiționaliști, cum îi numești, nu vor mai avea un cuvânt de spus sub Trump, în ce direcție crezi că se va îndrepta establishment-ul republican din politica externă în următorii patru ani?
Wertheim: Pe moment în sfera politicii externe din Partidul Republican găsim în esență trei tabere: sunt adepții primatului, care pledează pentru dominația militară globală a Americii. Sunt adepții reținerii; și mai sunt cei care-i acordă prioritate Asiei. Toate cele trei grupuri vor avea reprezentanți în administrația Trump. Și vor exista o mulțime de divergențe între ei. Întotdeauna e dificil să ajungi la un acord intern pe tema unei strategii comune, însă viitoarei administrații s-ar putea să-i fie chiar mai dificil.
DER SPIEGEL: Ar putea să ne ofere primele numiri ale lui Trump în materie de politică externă și securitate națională – Marco Rubio secretar de stat, Michael Waltz consilier de securitate națională și Pete Hegseth secretar al apărării – un indiciu cu privire la care dintre cele trei grupuri ar putea porni cu un avantaj?
Wertheim: Grupul celor prudenți nu e bine reprezentat în primele numiri și nominalizări ale lui Trump. Rubio și Waltz sunt în mare măsură pe linia dură, favorizând primatul global al SUA. Ei au în același timp unul dintre picioare, sau poate numai câteva degete, și în tabăra prioritară. Ambii văd China ca pe principalul adversar al Americii și i-au criticat recent pe europeni pentru că nu ajută Ucraina suficient. Ambii au votat în aprilie contra celui mai nou pachet de ajutor pentru Ucraina, de 61 de miliarde de dolari. Pe Hegseth, un realizator TV, e posibil ca Trump să-l fi ales în principal pentru a face reforme în cadrul armatei americane.
DER SPIEGEL: Ce ar putea scrie istoricii ca tine despre realegerea lui Trump în 2024 peste 25 sau 50 de ani?
Wertheim: E oricum dificil să procesezi aceste evenimente chiar în timp ce se întâmplă. În 2016 și 2020 au existat unii care s-au pripit să tragă concluzii tranșante despre semnificația unui singur scrutin. Ceea ce i-a făcut mai mult să se înșele. Joe Biden a venit în funcție acum patru ani și a proclamat: America s-a întors. Ei bine, acum Donald Trump s-a întors. Adevărul e următorul: nu există de fapt nici o contradicție între cele două afirmații. Aceeași Americă care l-a ales pe Joe Biden e și America care l-a ales pe Donald Trump înaintea lui și după el. Ne putem lipsi de-acum de ideea că președinția Trump a constituit o aberație a istoriei. Nu pot spune ce vor scrie istoricii într-o bună zi despre al doilea mandat al lui Trump. Dar cred că pot spune ce nu vor spune ei: că ascensiunea lui Trump în funcția de președinte a fost o aberație în raport cu adevărata esență a Americii. Interviu de Bernhard Zand (realizat la New York).
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
