6 C
București
1 februarie 2025
econtext.ro
ACTUAL

Spania trimite 200 de vehicule de operațiuni speciale în România

Desfășurare fără precedent: spania folosește trei trenuri pentru a transporta 200 de vehicule pentru operațiuni speciale în România.

Spania, 3.000 de soldați la exercițiul NATO

Spania a efectuat o desfășurare fără precedent pe uscat, pe mare și în aer pentru a participa la cel mai mare exercițiu al NATO. Armata va interveni cu 3.000 de militari

Forțele armate au marcat o nouă piatră de hotar prin desfășurarea efectuată pentru a participa la Steadfast Dart 25, cel mai mare exercițiu pe care NATO îl va desfășura în acest an, între 10 și 21 februarie, și care va avea loc în Grecia, Bulgaria și România.

Spania va participa la acest antrenament multinațional cu 3.000 de soldați, adică aproape o treime din cei aproximativ 10.000 de soldați care vor fi implicați în el; și sute de vehicule, avioane de transport și chiar portavionul Juan Carlos I.

Un astfel de contingent necesită logistică de cel mai înalt nivel și a însemnat o desfășurare fără precedent pentru cele trei ramuri ale armatei. Pentru a trimite toate armele și echipamentele pe care armata spaniolă le va folosi în România, s-au folosit diferite alternative de transport multimodal, combinând mijloace maritime, terestre și chiar feroviare, potrivit unui comunicat al Statului Major al Apărării (EMAD).

Necesități logistice excepționale

În primul rând, au fost folosite două nave, care au plecat din porturile Cartagena (Murcia) și Almería, pentru a transporta cea mai mare parte a forțelor implicate în exercițiul Alianței Atlantice. Navele au aterizat în portul grecesc Alexandroupoli și de acolo au fost trimise pe uscat în România, unde militarii spanioli își vor concentra operațiunile.

Una dintre particularitățile acestei desfășurări a fost utilizarea a până la trei trenuri, cu lungimea de 500 de metri și cântărind 1.000 de tone, pentru a transporta 196 de vehicule către România prin Grecia și Bulgaria, care vor fi utilizate în exercițiile NATO.

Mai exact, transportul feroviar a permis transferul a 90% din vehiculele tactice ale batalionului spaniol.

Trupele din Spania ajung la Cincu

Trenurile s-au deplasat către orașele Dumbrăveni și Voila, de unde convoaiele și-au finalizat dislocarea rutieră către Cincu, în centrul României, destinația lor finală.

Pentru a le asigura siguranța, convoaiele au fost escortate de militari din forța militară de elită (Legión) și Compania de Căi Ferate RPEI12 a Comandamentului de Ingineri.

Spania a efectuat o desfășurare fără precedent pe uscat, pe mare și în aer pentru a participa la cel mai mare exercițiu al NATO. Armata

Pentru a finaliza desfășurarea, au fost planificate și cinci misiuni cu avioane de transport ale forțelor aeriene, pe lângă două zboruri civile contractate în acest scop.

În acest sens, EMAD a subliniat că, pentru succesul acestei misiuni, a fost esențială sincronizarea tuturor misiunilor de transport, compuse din 261 de vehicule tactice de toate tipurile, 39 de remorci și 58 de containere.

Forțele din Spania, protagoniste în NATO

Obiectivul Steadfast Dart 2025 este „a acționa ca un element de descurajare împotriva oricărei amenințări la adresa teritoriului aliat”, cu ochii ațintiți mereu spre Moscova.

Această desfășurare va fi debutul Forței de reacție rapidă (ARF), înființată în iulie 2024, o componentă „esențială” a noului model de forță a NATO, rezultat al războiului din Ucraina, atât în ​​situații de criză și conflict, cât și în vreme de pace. ARF este o forță strategică, de înaltă disponibilitate, multi-domeniu, capabilă să se desfășoare într-un timp foarte scurt.

Unul dintre avantajele ARF este legat de capacitatea sa de a-și crește capacitatea prin „pachete de forțe multi-domeniu scalabile”, pentru a genera o „dilemă strategică” pentru inamic.

Spaniolii conduc Componenta de Operații Speciale

În acest sens, Forța de Reacție Aliată poate îndeplini un spectru complet de misiuni: de la constituirea ca rezervă de desfășurare rapidă în contexte de criză, o forță de descurajare sau desfășurarea rapidă ca răspuns la situații legate de alte scenarii emergente.

Rolul de conducere al Spaniei se va reflecta în Componenta de Operații Speciale, întrucât va fi condusă, în premieră și până în 2026, de Comandamentul Comun pentru Operații Speciale (MCOE), o recunoaștere pentru această unitate cu sediul la baza Retamares, din Pozuelo de Alarcón (Madrid), care a trebuit să treacă printr-o evaluare intensivă a capacităților sale operaționale pentru a ajunge în această etapă.

Pentru a-și îndeplini această responsabilitate, Spania va pune la dispoziție Cartierul General de Comandament al Componentei de Operații Speciale, diverse echipe operaționale și o aeronavă de transport.

(autor: Gastón Trelles, Infobae; Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Related posts

SUA mută în Europa de Est avioane cu bombe nucleare. România, cea mai mare bază NATO din zonă

econtext

Prognoza meteo, 7 februarie. Vreme deosebit de caldă. Unde vor fi temperaturi de 22 grade

econtext

Am aflat prețul inelului de logodnă primit de Inna! E o avere!

Cazaban Emilia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More