27 februarie 2025
econtext.ro
ACTUAL

Dezvăluiri de la Cotroceni. Rusia a cerut retragerea americanilor din România și intrarea țării în sfera de influențǎ a Moscovei. „SUA au refuzat, în acest moment”

Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, a declarat că în negocierile dintre Statele Unite și Rusia de la Riad s-a cerut de către delegația rusă retragerea SUA din Europa de Est, inclusiv din România.

Rusia a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență, potrivit șefului cancelariei prezidențiale. 

„Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu la Antena 3 CNN. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americanii. Ei au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibilitate privind criza. Au abordat pragmatic și tranzacționist în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani privind criza americană”, a declarat Diaconescu, potrivit sursei citate.

Șeful cancelariei prezidențiale a mai spus care sunt așteptările Rusiei.

„Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții, urmând ca, privind situația din aceste zone să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoaștere unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e declarația lor. În egală măsură, evident, această proximitate a NATO ar fi din perspectiva Rusiei necesar a fi limitată cât se poate de mult pentru a-și rezolva problemele de adâncime strategică, adică ei să-și împingă sursa de amenințare, pentru că așa au consacrat-o în opinia publică”, a explicat Diaconescu

Întrebat dacă România va trebui să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite, șeful cancelariei prezidențiale a declarat: „Vreau să dau un răspuns clar – categoric nu, sigur, vor fi nuanțe care să genereze probleme pe termen scurt dar nu se va pune această situație. Ceea ce va conta pentru că suntem într-o regiune relevantă, va fi să ne facem înțeleși partenerilor noștri, unii dintre ei fiind dincolo cu un ocean între noi, în ce privește interesul din acest moment privind cooperarea și sprijinirea României pentru ca în condițiile în care acest lucru nu se întâmplă situația ulterioară să fie mult mai complicată, inclusiv pentru Washington, din punctul de vedere al unei expansiuni a Rusiei. Deci, din acest punct de vedere, nu se pune problema unei alegeri de acest tip, dar se pune problema controlării dialogului, a înțelegerii anticipate care ar putea fi urmările. Sigur, se așteaptă de la România nu doar să se vorbească ci să se cunoască și niște stări de fapt. Insistăm și vom reuși să fim și la Washington, și în Europa și în Turcia și în Polonia”.

Related posts

Veste cumplită despre Vladimir Putin! Ce se întâmplă cu președintele Rusiei: Nu are prea mult de trăit…

econtext

Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin

econtext

Florin Călinescu s-a reprofilat! A lăsat televiziunea pentru…

Moise Lidia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More