13.4 C
București
16 mai 2025
econtext.ro
ACTUAL

Maia Sandu, al doilea mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: România are nevoie de noi

Republica Moldova. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un al doilea mesaj de susținere pentru candidatul independent, Nicușor Dan, la alegerile prezidențiale din România. Într-un video postat pe pagina sa de Facebook, Sandu a spus că Republica Moldova își dorește să facă partea din marea familie europeană alături de România și i-a îndemnat pe moldovenii cu cetățenie română să iasă masiv la vot pe 18 mai.

”Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea și siguranța – și ne dorim să facem parte din familia europeană, alături de România. Iar aceia dintre noi care sunt și cetățeni români pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum. Succes, Nicușor Dan! Îți admir decența, rezistența, respectul pentru adevăr. Nu e ușor în vremuri populiste, dar e cu atât mai important să facem ce trebuie pentru România și pentru Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu

Și în urmă cu câteva zile, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul unui podcast își dorește în continuare o relație foarte bună cu România, iar prezența unui număr atât de mare a moldovenilor la urne, indică faptul că aceștia percep riscurile cu care ne confruntăm.

Liderii pro-europeni de la Chișinău îl susțin pe Nicușor Dan

Anterior, și partidul de guvernare de la Chișinău și-a exprimat oficial susținerea pentru candidatul Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Într-o postare video, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că Nicușor Dan este persoană care s-a angajat să ajute Republica Moldova și cetățenii săi din funcția de președinte al României. Același mesaj l-a transmis și premierul moldovean, Dorin Recean.

Maia Sandu

Unde pot vota moldovenii de peste Prut în turul II al alegerilor

Ca și în cazul primul tur, în cel de-al doilea tur, pe tot teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise 64 de secții de votare pentru alegerile prezidențiale din România. În regiunea de nord a țării urmează să fie organizate 18 secții de votare, în regiunea centru – 38 secții de votare, dintre care 20 în orașul Chișină. Iar în sudul țării vor fi deschise 8 secții de votare.

Related posts

Prognoza meteo, 21 ianuarie. Nu scăpăm de ninsoare. Fenomene extreme în România

econtext

România se apropie de Rusia la exportul de arme. Scăderea masivă a vânzărilor rusești

econtext

Când va primi România cele 54 de tancuri Abrams din SUA? Marele secret, dezvăluit de surse din MApN

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More