3.7 C
București
25 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Joi, 20 iulie 2023, în Sectorul 2 este iar zi de curățenie generală

Primăria Sectorului 2 anunță șoferii că urmează o nouă zi de curățenie pe Bulevardul Ferdinand I. Pentru a permite echipelor de salubrizare să efectueze igienizarea, bucureștenii sunt rugați să nu lase mașinile parcate în zona respectivă. Această acțiune de curățenie generală va avea loc joi, 20 iulie 2023, în Sectorul 2.

De această dată, echipelor de salubrizare li se va interveni pe sensul de mers dinspre Șoseaua Mihai Bravu spre Bulevardul Gării Obor. Astfel, pentru a permite o curățare temeinică a zonei, primăria le solicită șoferilor să nu își lase mașinile parcate pe segmentul de drum menționat anterior.

Acționăm mecanizat, cu utilaje, curățând până la bordură și pe trotuare, drept urmare avem rugămintea să nu vă lăsați mașinile parcate în zonă.

Primăria Sectorului 2 informează că parcarea vehiculelor nu va fi permisă între orele 10:00-17:00. Șoferii care nu respectă această măsură și nu își mută mașinile din zona ce urmează să fie curățată vor fi susceptibili să primească amenzi.

La începutul lunii iunie, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a decis să sancționeze contravențional pe cei care nu au eliberat Șoseaua Mihai Bravu pentru a permite intervenția echipelor de salubrizare. El a afirmat atunci:

Din păcate, unii nu înțeleg de vorbă bună. (…) Foarte mulți oameni au înțeles și au mutat mașinile, făcând loc pentru spălarea la bordură. Din păcate, au rămas unii șoferi pentru care vorba bună nu a fost suficientă.

În săptămânile care au trecut, administrația publică din Sectorul 2 a efectuat curățenia pe mai multe artere din zona pe care o administrează. Printre aceste artere se numără:

  1. Bulevardul Carol I
  2. Șoseaua Mihai Bravu
  3. Bulevardul Basarabia
  4. Șoseaua Pantelimon
  5. Bulevardul Lacul Tei

Primăria Sectorului 2 a declarat că va continua să facă curățenie pe marile bulevarde din aria administrată și în perioada următoare.

Related posts

Avertisment de ultimă oră înainte de Black Friday. Cine îi pândește pe cumpărători

econtext

Președintele PPE: Susținem în totalitate extinderea Schengen, astfel încât România şi Bulgaria ar trebuie să adere imediat

econtext

Accident în această dimineață în București, în zona Calea Dorobanților

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More