0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Soldatul rus supraviețuiește doar patru luni și jumătate. Pe frontul din Ucraina se moare rapid

Soldatul rus supraviețuiește doar patru luni și jumătate. A trecut prima aniversare de la anunțul Kremlinului privind mobilizarea extrem de nepopulară din 21 septembrie 2022. Atunci, liderul rus Vladimir Putin a declarat că armata rusă va recruta 300.000 de rezerviști pentru efortul de război. Unii au fost instruiți mai puțin de 10 zile, potrivit New York Times.

Soldatul rus moare rapid pe frontul din Ucraina. Timpul mediu pentru ca un soldat rus mobilizat să moară în Ucraina este de doar 4 luni și jumătate. Ministerul Apărării din Rusia a refuzat să comenteze acest calcul. Un calcul exploziv realizat chiar de publicații rusești.

Soldații ruși mobilizați care au murit în Ucraina au fost uciși, în medie, la doar patru luni și jumătate de la recrutarea lor. Potrivit unui nou raport realizat de un grup de investigație, folosind date din surse deschise privind moartea a aproximativ 3.000 de soldați mobilizați. Publicațiile rusești independente Important Stories și Conflict Intelligence Team au calculat o estimare a „speranței de viață” pentru soldatul rus.

Acestea au precizat într-un comunicat că numărul real al victimelor rusești ar putea fi mult mai mare. Publicațiile au declarat că au întocmit lista cu ajutorul anunțurilor din ziare sau a mesajelor de la oficiali și rude. Cel puțin 130 de soldați mobilizați au murit în prima lor lună de mobilizare. 20% din cele 3.000 de decese evaluate au avut loc în a doua lună de desfășurare, în zona de luptă.

Peste jumătate dintre morții mobilizați aveau între 30 și 45 de ani. Cel puțin un soldat rus de 19 ani – despre care se spune că era voluntar – și un maior de 62 de ani au fost uciși în luptă, au adăugat acestea. Aproximativ 10% dintre trupele decedate aveau sub 25 de ani, potrivit constatărilor lor.

Soldatul rus supraviețuiește, dar nu este recompensat

Raportul a detaliat viața și moartea soldatului rus, cum ar fi un tânăr de 24 de ani care a murit pe 25 august. El fusese chemat la trei luni după nașterea fiului său. Doi frați, Igor și Dmitri Dadanov, au murit în aceeași zi după ce au fost mobilizați. Lăsând în urmă patru orfani, conform raportului comun. Igor Dadanov avea 33 de ani, a adăugat acesta.

Analiștii Conflict Intelligence Team au declarat că intensitatea variabilă a luptelor de-a lungul diferitelor luni a influențat puternic speranța de viață a trupelor mobilizate. Cele mai intense perioade de conflict în timp de război au fost în toamna anului 2022 și primăvara anului 2023. Și, deși trupelor mobilizate li s-au promis pauze de vacanță, multe dintre ele nu au primit. Deoarece comandanții ruși se tem că acest lucru le va da ocazia trupelor să dezerteze, au adăugat analiștii.

Trupele mobilizate au spus în repetate rânduri că au fost trimise pe front drept carne de tun sau abandonate de comandanții lor. Aproape 500.000 de soldați ucraineni și ruși au fost uciși sau răniți în acest război, au declarat în august oficiali americani. Numărul morților ruși se apropia de 120.000 la acea vreme, în timp ce 70.000 de soldați ucraineni au murit, conform estimărilor SUA. În aceeași lună, cercetătorii care lucrează cu BBC spun că au identificat peste 30.000 de soldați ruși morți după nume.

Related posts

Război în Ucraina, ziua 712. Ce decizie pregătește UE pentru a ajuta Ucraina

econtext

Fiica cea mică a lui Putin face bani din afaceri în Africa și din producția de drone

econtext

Ţările G7 au decis să ofere Ucrainei sprijin militar pe termen lung

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More