4.3 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Cutremur de 6,3 grade! Țara este în doliu. Sunt zeci de morți

Cutremur de 6,3 grade pe scara Richter. Seismul a provocat zeci de morți și răniți, dar și numeroase pagube materiale. Iată primele informații despre victime.

Cutremur de 6,3 grade în Afganistan

Un cutremur de 6,3 s-a produs sâmbătă în Afganistan, la granița cu Iranul. Mai precis, acesta a avut loc în apropiere de oraşul Herat.

Potrivit primelor informații oferite de către autorități, 14 persoane au fost ucise.

Centrul de Supraveghere Geologică din Statele Unite (USGS) a oferit mai multe informații. Reprezentanții Centrului susțin că seismul a avut o magnitudine de 6,3 grade pe scara Richter.

Autoritățile afgane au anunțat că numeroase clădiri s-au prăbuşit sau avariat parţial. Totodată, zeci de persoane au rămas blocate sub dărâmături.

Autoritățile au mai anunțat și că există peste 40 de răniţi, care au fost aduşi la principalul spital al oraşului Herat. Persoane din zonă transmit pe Twitter că ar exista mult mai mulți răniți, aproximativ 1000.

Cutremurul a provocat întreruperea mijloacelor de comunicație în numeroase zone din regiune, de aceea oamenii nu au putut contacta familiile persoanelor afectate.

Rezidenții panicați și proprietarii de magazine au evacuat clădirile din Herat în grabă imediat ce au început să se simtă cutremurele.

Acesta nu a fost singurul cutremur care a avut loc astăzi.

Cutremur de 5,1 grade pe scara Richter în Japonia

Un alt seism a avut loc sâmbătă. Acesta a avut magnitudinea de 5,1 și a avut loc la ora 17:26, ora locală a României.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, în apropierea coastei de est a insulei Honshu, Japonia, în zona situată la 72 de kilometri est de orașul Miyako. Aceste informații au fost furnizate de INFP.

Japonia a mai avut parte de un cutremur azi. Acesta a avut magnitudinea de 5,4 și s-a produs sâmbătă, la 13:23, ora locală a României. Seismul a fost raportat la adâncimea de 10 kilometri. El a avut loc în insulele Izu.

În prezent nu există informații cu privire la victime sau alte pagube materiale.

Japonia este afectată frecvent de cutremure de diverse magnitudini. Acest lucru se datorează faptului că placa tectonică Pacificului se intersectează cu placa tectonică Eurasiei sub Japonia, ceea ce duce la stres și mișcări tectonice. Aceste cutremure pot avea consecințe devastatoare pentru clădiri și infrastructură.

În Japonia au avut loc cutremure majore, cu magnitudini care pot depăși 9,0. Unul dintre cele mai cunoscute evenimente recente este cutremurul Tohoku din 2011, cu o magnitudine de 9,0, care a dus la un tsunami și la incidentul nuclear de la Fukushima.

Related posts

Trezită la realitate de conflictul din Ucraina, NATO s-a prins că nu prea are muniții. Dar se iau măsuri

econtext

Atacul asupra Iranului va fi „letal” și „surprinzător”

econtext

Unde ne depunem banii? Ce dobanzi ofera bancile din statele europene pentru depozitele la termen. TOP european!

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More