2 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Haos în Rusia. Presa de stat a dat alerte privind regruparea trupelor, apoi le-a șters

Luni, RIA și TASS, două agenții de știri de stat din Rusia, au difuzat alerte ce indicau că Moscova va reloca trupe la „poziții mai favorabile” în est de râul Dnipro din Ucraina, dar au retras informația în câteva minute.

Reuters punctează în acest context haosul din presa din Rusia cu privire la modul de raportare a situației de pe câmpul de luptă din sudul Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării a emis o declarație, subliniind că difuzarea unui raport fals despre „regruparea” trupelor în zona Dnipro, atribuită în mod eronat centrului de presă al Ministerului rus al Apărării, constituie o „provocare”.

Presa rusă de stat, alerte cu privire la regruparea trupelor în sudul Ucrainei

Luni, printr-o serie de trei alerte consecutive, agenția de presă de stat RIA a raportat că comandamentul grupului de forțe rus Dnepr a decis să deplaseze trupele în „poziții mai favorabile” la est de Nipro.

A indicat, de asemenea, că după această regrupare, o parte din trupe va fi redistribuită pentru a participa la ofensive pe alte fronturi. În mod neobișnuit, RIA a retras ulterior toate cele trei alerte, fără a furniza explicații.

TASS, o altă agenție de stat, a emis inițial o alertă cu privire la regruparea trupelor în poziții mai avantajoase. Ulterior a retras informația, recunoscând că aceasta a fost transmisă în mod eronat. A prezentat scuze cititorilor săi.

Rusia

Contraofensiva Ucrainei înregistrează progrese treptate

Săptămâna trecută, într-o declarație nesusținută de surse independente verificabile, armata rusă a pretins că a anihilat o încercare a Ucrainei de a stabili un cap de pod pe malul estic al râului Dnipro și pe insulele adiacente.

Ucraina a furnizat puține detalii despre acțiunile militare desfășurate pe malul estic al râului Dnipro.

Institutul pentru Studierea Războiului din SUA a indicat săptămâna trecută că Ucraina pare să fi desfășurat asalturi în regiunea Herson la mijlocul lunii octombrie. Mai mult, a remarcat că bloggerii militari ruși raportează continuarea operațiunilor terestre ucrainene pe malul estic.

În cea mai recentă actualizare, ISW a relatat că forțele ucrainene au înregistrat un „câștig marginal” pe malul estic, duminică.

Presa rusă de stat are acces privilegiat la informațiile oficiale

Anterior, Rusia a recurs la unele formulări similare pentru a descrie retragerile, sugerând că trupele se regrupează către poziții mai strategice.

Presa de stat rusă are acces privilegiat la briefing-urile oficiale. În mod obișnuit, prezintă anunțuri majore din domeniul militar cu puțin timp înainte ca acestea să fie publicate în canalul de Telegram al Ministerului Apărării, potrivit Reuters.

Related posts

China cere Uniunii Europene să îşi clarifice poziţia faţă de Beijing

econtext

Soldații ruși și blindate stăteau la iarbă verde când au fost loviți de un HIMARS al SUA

econtext

Romania, campioana absoluta la cresterea preturilor in UE in ultimii sapte ani. TOPUL european al preturilor: vezi care sunt si cele mai stabile tari

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More