0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Cu ce sumă infimă sunt atrași voluntarii în armata română. În Legiunea Străină iau de 3 ori mai mult

Armata română se confruntă cu o lipsă acută de personal, iar atragerea voluntarilor este o adevărată provocare în contextul în care tinerii caută, în primul rând stabilitate financiară, înaintea unei cariere militare. Iar dacă vorbim de rezerviști, aici situația este și mai grea.

Cu ce sumă infimă sunt atrași voluntarii în armata română În contextul tensiunilor geopolitice tot mai mari, generate de răzoiul ruso-ucrainean și, acum, de războiul Israelului cu teroriștii Hamas, multe state se pregătesc pentru ce e mai rău și caută să-si suplimenteze forțele armate.

La această situație se adaugă si un posibil război care este pe cale să se declanșeze între China și Taiwan, care ar duce inevitabil la Al Treilea Război Mondial.

Cu ce sumă infimă sunt atrași voluntarii în armata română. În Legiunea Străină iau de 3 ori mai mult
China, care are ca aliat Rusia, un stat ce amenință de aproape 2 ani de zile Occidentul cu „apocalipsa nucleară” ar putea intra într-un război direct cu Statele Unite în caz că se vor decide să invadeze Taiwanul.

Mai mult, criza totală din Orientul Mijlociu împinge tot mai multe organizații și țări musulmane să devină ostile și chiar să amenințe cu dispariția totală a statului Israel, după ce teroriștii Hamas au comis un adevărat masacru în 7 octombrie, atunci când au ucis peste 1.000 de persoane care participau la un festival „al păcii” de lângă granița cu Fâșia Gaza.

În acest context, tot mai multe state europene analizează posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu sau regândirea ofertei pentru voluntarii care vor să urmeze o carieră militară.

Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al Comandamentului NATO, atrage atenţia că, dacă nu vom reface rezerva Armatei pe principiile voluntariatului, va trebui să reintroducem serviciul militar obligatoriu, având în vedere şi numărul redus de rezervişti voluntari pe care îl avem.

Voluntar în Armata română a scos, anul acesta, un număr record de 4.100 de posturi, după ce – în ultimii ani – a pierdut 10% din efectiv. Partea mai puțin bună este că un soldat român câștigă de 5 ori mai puțin decât un fotbalist mediocru de la echipa armatei, care câștigă 2.500 de euro să joace fără drept de promovare în Liga 2.

Nici la capitolul rezerviștilor România nu stă deloc bine, spune Virgil Bălăceanu.

„La ora actuală, noi avem sub 2.000 de rezervişti voluntari, Polonia are 38.000 de rezervişti”, a afirmat Bălăceanu, precizând că „la ora actuală se încearcă încadrarea tuturor tinerilor care au fost selecţionaţi ca rezervişti voluntari”.

„E nevoie şi de pregătirea rezervei operaţionale, cei care au îndeplinit stagiul militar până în 2007. Toate aceste probleme sunt cuprinse, ca amendamente, la legea de pregătire a populaţiei pentru apărare. Întrebaţi-i şi dvs pe parlamentari de ce o lege care este absolut necesară privind refacerea rezervei armatei României încă circulă în procedură inter-instituţională de mai bine de doi ani, se fac trei ani”, a spus Virgil Bălăceanu.

Actele necesare pentru înscriere în Armata română

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor prezenta următoarele documente:

-actul de identitate, în original şi în copie;
-certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii;
-acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
-permisul de conducere valabil, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
-livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Ce salarii sunt, în 2023, în Armata Română:
Maior – 5.019 lei (se adaugă sporuri)

Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)

Locotenent gradație 4 – 3.445 lei

Sublocotenent – 2.958 lei

Plutonier gradație 4 – 3.107 lei (se adugă sporuri)

Sergent major – 2.933 lei (se adaugă sporuri)

Sergent gradația 4 – 2.618 lei

Caporal gradație 4 – 2.437 lei (se adaugă sporuri)

Soldat – 2.236 lei

Voluntar în armata franceză
Un astfel de exemplu este în Franța unde se caută activ tineri dornici să facă parte din forțele terestre, forțele aeriene, marina națională franceză sau în jandarmerie.

Voluntariatul în cadrul forțelor armate permite tinerilor francezi să învețe despre armament și apărare.

Citește și: Armata română plătește soldații de 2 ori mai prost ca în Ungaria. În Legiunea străină iei o „avere”

În calitate de voluntar, noii recruți primesc un salariu lunar și au posibilitatea de a avansa în gradele militare, ceea ce înseamnă că ar deveni adevărați soldați profesioniști.

Tinerii care vor să devină voluntari ai armatei franceze trebuie să îndeplinească următoarele 5 condiții:
Să aibă cetățenia franceză
Să aibă cel puțin 17 ani și cel mult 26 de ani la data depunerii cererii
Să fie recunoscut ca fiind apt din punct de vedere fizic și medical
Să fi participat la ziua apărării și a cetățeniei
Să nu aibă condamnări în cazierul judiciar

Salariile pentru voluntari în armata franceză sunt:

Soldat: 3.715 lei (743.54 euro)

Caporal: 3.859 lei (771,81 euro)

Sergent: 4,283 lei (856,52 euro)

De ce sunt atrași tinerii de Legiunea Străină

Procesul de recrutare și selecție în cadrul Legiunii Străine are o durată cuprinsă între 2 și 5 săptămâni, fiind adaptat în funcție de fiecare candidat în parte. Pentru a participa la acest proces, este obligatoriu să te prezinți la unul dintre sediile Legiunii, cel mai important și mai mare fiind situat la Aubagne.

Recrutarea începe odată ce predai pașaportul sau actul de identitate unui membru al Legiunii, într-un centru specializat, și se încheie atunci când primești oficial acceptul sau respingerea.

Pe durata întregului proces de testare, candidații beneficiază de cazare gratuită, masă și haine, toate asigurate de către Legiune.

Cerințe ca să te înscrii în Legiunea Străină
Să fii bărbat, având vârsta cuprinsă între 17,5 și 39,5 ani.
Să deții un act de identitate valabil.
Să ai o copie legalizată a certificatului de naștere (preferabil tradusă în engleză sau franceză); copia nu trebuie să fie mai veche de 6 luni. Deși nu este obligatorie, această copie facilitează procesul, fiind recomandat să o ai la tine în caz de necesitate.
Să nu fii căutat de Interpol și să nu ai cazier.
Să fii disponibil, să fii prezent fizic oriunde și oricând în lume, pentru următorii 5 ani.
Să poți citi și scrie în limba ta maternă.
Să ai un indice de masă corporală cuprins între 20 și 30.

Salarii în Legiunea Străină

Legionar -1348 €
Caporal – 1355 € – 1370 €
Caporal-șef – 1366€ – 1770€
Sergent – 1442€ – 1827€
Sergent-șef – 1484€ – 1944€
Adjudant – 1846€ – 2046€
Adjudant-șef – 1997€ – 2175€
Maior 2111€ – 2345€

Related posts

De ce a spus ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec: „Cine are viză de America să vină să şi-o reînnoiască, chiar dacă este luată anul trecut”

econtext

Primăria Capitalei a început miercuri, 12 iulie 2023, cel de-al șaptelea tratament împotriva țânțarilor

econtext

Mai poate câștiga Ucraina războiul? Generalul român decorat de SUA răspunde la întrebarea ce dă fiori

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More