1.4 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Mircea Geoană: Intrarea Ucrainei, Moldovei, Georgiei în UE şi NATO este calea ca România să „evadeze” de la „periferia Europei”

Mircea Geoană, secretarul general al NATO a remarcat faptul că nivelul de ambiţie al României poate fi acela „de a nu mai fi periferici, provinciali şi nou-veniţi în Europa”, ci „în centrul politic, acolo unde se iau deciziile importante”.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susţine că există o cale ca România „să evadeze” definitiv de la „periferia Europei”, arătând că în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest „vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică”, iar ţara noastră nu va mai fi „frontiera de răsărit a Vestului”.

„Nu va fi un lucru simplu, dar pentru mine este un lucru extrem de evident. Se reîmpart cărţile şi de influenţă politică şi geopolitică şi de influenţă economică şi comercială, şi de reputaţie, şi de centralitate în Europa şi în lume. Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei şi să meargă în centrul Europei. Luând din punct de vedere geografic, războiul din Ucraina, care va continua pentru o perioadă de timp, are ca efect indirect, dar foarte direct pentru echilibrul Europei, faptul că (…) în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest, toţi vecinii României vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică. Va fi greu, dar sunt convins că vom avea toţi vecinii noştri pentru prima dată (în familia europeană – n. r.), iar România nu mai este frontiera de Răsărit a Vestului, România este geografic mult mai în centrul Europei”, a explicat Geoană.

El a remarcat faptul că nivelul de ambiţie al României poate fi acela „de a nu mai fi periferici, provinciali şi nou-veniţi în Europa”, ci „în centrul politic, acolo unde se iau deciziile importante”.

„Concluzia este că nimeni nu te invită să te aşezi la masa decidenţilor, dacă nu îţi iei fotoliul pe care îl meriţi. Trebuie să începem să ne apărăm interesele, să ne promovăm. În cartea mea vorbesc şi despre un patrulater pe care îl văd în Europa: Franţa – Germania – Polonia – România. Este un patrulater natural. Cele două mari ţări din Vestul Europei şi cele două mari ţări de aici. Până în 2030, aşa cum preşedintele Maia Sandu a propus, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană alături de România. În sine, este un moment extrem de important pentru istoria naţională a României”, a adăugat Mircea Geoană.

Geoană şi-a lansat sâmbătă, la Timişoara, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO„, al cărei mesaj este, potrivit autorului, că şi înaintaşii noştri aveau probleme, dar au ştiut în momentele istorice să strângă rândurile.

„Cred că este momentul ca şi noi să strângem rândurile, indiferent de preferinţe politice, de preferinţe personale, de stare socială, de adresa din buletin, de credinţa pe care o împărtăşim. Este un moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Explicaţia titlului este aceea că în istoria naţiunilor şi în istoria modernă a României apar momente în care istoria devine mult mai accelerată şi agitată, transformatoare. Trăim un moment similar (celui de după destrămarea URSS – n.r.) de cutremur geopolitic, complicat şi accelerat de faptul că avem revoluţii tehnologice care vin cu mare viteză şi impact în societate, fiind cel mai transformator moment din istoria umanităţii şi a României moderne. Eu vorbesc despre paradoxul României. Suntem în cel mai bun moment al istoriei naţionale, în NATO, în UE, cu probele de securitate naţională rezolvate, dar suntem şi cu probleme foarte complicate, legate de exodul tinerilor, de scăderea dramatică a populaţiei, că nu suntem pregătiţi nici politic, nici economic nici ca societate în faţa acestui şoc tehnologic care vine peste noi”, a arătat Mircea Geoană.

Related posts

Prognoza meteo, actualizată. Cum va fi vremea, în plină vacanță

econtext

Bucureștenii din Sectorul 6 se vor putea relaxa pe șezlongurile care urmează să fie amplasate în Parcurile Crângași și Drumul Taberei

econtext

ANM informează, cum vor fi temperaturile în acest sfârșit de săptămână. Alertă de vijelii și furtuni

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More