0.8 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Război în Ucraina, ziua 661. Moscova despre aderarea Ucrainei la UE: Nici Ucraina, nici Moldova

Război în Ucraina, ziua 661. Kremlinul califică drept politizată decizia Uniunii Europene de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova, un proces care, în opinia Moscovei, ar putea „destabiliza” Uniunea.

Război în Ucraina, ziua 661. Moscova a transmis astăzi un mesaj dur cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Mai exact, Kremlinul a spus că aderarea Ucrainei la UE este o perspectivă foarte îndepărtată. Iar inițiativele Bruxelles-ului în acest sens sunt doar o expresie a sprijinului politic pentru Kiev. Nici Ucraina, nici Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Război în Ucraina. Dmitri Peskov, despre aderarea Ucrainei la UE

„UE trece deja prin nu cele mai bune momente din istoria sa, atât în ceea ce privește funcționarea acestei uniuni, cât și în ceea ce privește economia. Prin urmare, bineînțeles, este clar că este vorba de o decizie absolut politizată și de dorința UE de a demonstra în acest fel sprijinul său pentru aceste țări”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„UE a avut întotdeauna criterii destul de stricte de intrare. În acest moment, este evident că nici Ucraina și nici Republica Moldova nu îndeplinesc aceste criterii”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Viktor Orban a blocat noul ajutor european pentru Ucraina

Președintele Ungariei, Viktor Orbán, a blocat noul ajutor european pentru Ucraina. Liderii UE nu au reușit să convingă Ungaria să renunțe la veto-ul asupra unui nou pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, deși reușiseră mai înainte să deschidă negocierile de aderare cu Kievul.

Război în Ucraina

Situația rămâne extrem de complicată pe front, acolo unde contraofensiva ucraineană este în dificultate, iar trupele ruse forțează în anumite zone din sud și est.

Emmanuel Macron ar vrea să vorbească cu Putin dacă va ajuta la aducerea păcii

Emmanuel Macron spune că s-ar gândi în continuare să discute cu Vladimir Putin dacă aceasta contribuie la crearea unei păci durabile între Ucraina și Rusia.

Vorbind la Bruxelles la sfârșitul unui summit la care liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, Macron a spus că rămâne deschis dialogului cu Putin cu privire la găsirea unei soluții pașnice în cazul în care liderul rus ia legătura cu el.

1

Război în Ucraina. Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski. Sursa foto: Facebook

„Nu am început războiul unilateral, încălcând tratatele pe care le acceptasem. Și nu Franța a decis să comită crime de război în nordul Ucrainei, făcând discuțiile practic imposibile”.

Vladimir Putin a fost întrebat de un jurnalist francez despre părerile sale cu privire la declaraţia lui Emmanuel Macron.

Liderul rus a răspuns: „La un moment dat, președintele francez a oprit relația cu noi. Nu am făcut-o, eu nu am făcut-o. El a făcut-o. Dacă există interes, suntem pregătiți. Dacă nu, vom face față”.

Război în Ucraina. Japonia, noi sancţiuni pentru Rusia

Japonia a dezvăluit că a impus noi sancțiuni împotriva Rusiei şi Belarusului. De asemenea, și a organizațiilor din Emiratele Arabe Unite, Armenia, Siria și Uzkekistan. Măsurilesunt luate din cauza invaziei Ucrainei de către Moscova. În total, Japonia a aplicat interdicții de export pentru 494 de organizații rusești și 27 din Belarus.

Vladimir Putin a mai spus că este deschis să repare relațiile cu Europa și SUA, dar a adăugat că Rusia nu a făcut nimic rău în invadarea Ucrainei . El a dat vina pe Occident pentru „alterarea relațiilor” cu Rusia.

Rusia spune că este gata să vorbească cu Statele Unite, dar numai în propriile sale condiții. Este anunţul

purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Primele reacții de la Moscova. Peskov: Ucraina și Moldova nu îndeplinesc criteriile de aderare la UE

2

Dmitri Peskov. Sursa foto: Facebook.

Peskov a mai spus că președintele rus Vladimir Putin este gata să lucreze cu oricine realizează necesitatea de a lua în considerare preocupările Rusiei. Kremlinul a adăugat că și-ar dori să vadă la Washington un președinte care să adopte o „abordare mai constructivă” a relațiilor cu Moscova.

Ucrainenii sapă șanțuri antitanc în apropierea graniței cu Belarus

Militarii ucraineni sapă șanțuri antitanc în apropierea graniței cu Belarus. În timpul operațiunii ei folosesc un utilaj vechi de zeci de ani, potrivit Sky News.

Forțele ucrainene au săpat șanțurile antitanc lângă granița cu Belarus, în zona Cernobîl. Este vorba despre o zonă în care oamenii nu au acces de la explozia centralei nucleare.

Aceasta ar putea fi folosită pentru un atac al rușilor pornit de pe teritoriul aliatului lor, Belarus. Militarii ucraineni au săpat șanțurile antitanc cu un vehicul de inginerie militară MDK-3. Utilajul a fost utilizat din anii 1980.

Related posts

Netanyahu: Israelul are „datoria” să atace Iranul și „va face acest lucru”. Explozii puternice la Beirut

econtext

Explozii și incendii în 7 orașe din Crimeea după un atac cu rachete ATACMS. Podul lui Putin, blocat

econtext

Activista suedeză de mediu Greta Thunberg l-a descris vineri pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, drept opţiunea”. Pe cine crede cel mai periculos

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More