1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Prognoza meteo duminică 18 februarie 2024. Vreme neobişnuită pentru această perioadă a anului În România

Prognoza meteo duminică 18 februarie 2024. LA NOAPTE Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului. Trecător va ploua slab în Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, local în Crișana și pe arii mai restrânse în Banat și Transilvania. În zonele montane vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu intensificări pe creste. Temperaturile minime, în continuare mai ridicate comparativ cu mediile climatologice, vor fi cuprinse între -5 și 5 grade, cu cele mai mici valori în estul Transilvaniei. Pe alocuri va fi ceață. BUCUREȘTI Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 0…2 grade.

Prognoza meteo duminică 18 februarie 2024. Conform ANM, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste normele climatologice în cea mai mare parte a țării; temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 și 15 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Cerul va avea înnorări, în general persistente în centru, est și sud și temporare în restul teritoriului. Va ploua slab, ziua – pe arii restrânse în Transilvania și Moldova și izolat în Banat, iar spre seară și noaptea – pe spații mici în Dobrogea, precum și în dealurile Olteniei și ale Munteniei. La munte, vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, în restrângere treptată în a doua parte a intervalului către Carpații Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări (rafale de 45…50 km/h), pe parcursul zilei, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, pe crestele montane, dar și în extremitatea de sud-vest. Pe alocuri va fi ceață. BUCUREȘTI Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai mari decât cele specifice perioadei, astfel încât maxima va fi de 9…11 grade, iar minima de 3…4 grade. Cerul va avea înnorări în mare parte din interval, dar condițiile de ploaie slabă vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat.

LUNI Cerul va avea înnorări în general persistente în regiunile sudice, vestice și nord-vestice și va fi temporar noros în restul țării. Va ploua slab, ziua izolat în dealurile Olteniei și posibil și în nord-vestul Munteniei, iar noaptea în Maramureș, pe arii restrânse în Crișana și izolat în Banat, Transilvania și nordul Moldovei. În zonele montane aferente, vor fi precipitații slabe îndeosebi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime, în scădere față de intervalul anterior dar tot peste normalul perioadei, se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri se va forma ceață. BUCUREȘTI Cerul va avea înnorări în general persistente, iar vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor scădea față de ziua anterioară, dar se vor situa tot peste normele perioadei, astfel că maxima va fi de 7…8 grade, iar minima de 0…2 grade.

MARTI Valorile termice -în creștere în regiunile sudice- se vor situa peste cele normale în a doua parte a lunii februarie în cea mai mare parte a țării; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 4 grade. Cerul va avea înnorări și va ploua slab pe alocuri în vestul, nordul și centrul teritoriului și izolat în celelalte regiuni, iar în zona montană vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață. BUCUREȘTI Valorile termice, în creștere față de ziua precedentă, se vor situa cu mult peste normele perioadei; astfel, temperatura maximă va fi în jurul a 12 grade, iar cea minimă de 2…4 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab.

MIERCURI Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste normele perioadei, mai ales în cursul zilei; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Înnorările vor fi mai persistente în nord-vestul teritoriului unde local va ploua, precum și în zona montană unde vor fi precipitații mixte; în restul țării, cerul va fi temporar noros, iar ploi slabe se vor semnala pe spații mici. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață. BUCUREȘTI Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele specifice perioadei, în special ziua; temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar probabilitate redusă de ploaie, iar vântul va sufla în general slab.

DE JOI PANA SAMBATA Valorile termice, în creștere de la o zi la alta, vor fi semnificativ mai ridicate față de cele specifice perioadei. Ploi locale vor fi posibile la sfârșitul intervalului în regiunile vestice.

Related posts

Bulevardul Magheru din București a intrat în reparații. Ce alte bulevarde centrale vor mai fi afectate de lucrări și cât durează

econtext

Căsuța cu cărți din Parcul Brâncuși, vandalizată în urmă cu două zile, a fost reparată

econtext

Vânt, ploaie și ninsoare până sâmbătă seara, inclusiv în București

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More