3.4 C
București
25 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Șeful armatei germane: Rusia ar putea fi capabilă să lupte cu NATO în 5-8 ani. Trebuie să ne pregătim scutul antirachetă

Șeful armatei germane, Carsten Breuer, a făcut apel la construirea unui scut antirachetă împotriva potenţialelor ameninţări din partea Rusiei.

Șeful armatei germane: Avem cinci până la opt ani. Trebuie să instalăm un sistem de apărare antirachetă în această perioadă. Nu există alternativă”, a declarat Carsten Breuer pentru grupul media Funke Mediengruppe.

„Credem că Rusia va putea duce un război împotriva statelor NATO în următorii cinci până la opt ani. Până atunci, noi în Germania trebuie să fim, de asemenea, în măsură să evităm un astfel de atac”, a mai spus el.

Printre altele, Breuer a avertizat că Vladimir Putin nu îşi ascunde intenţiile privind Vestul. El a precizat că un atac asupra unei ţări occidentale este considerat în prezent ca fiind doar „cel mai rău scenariu”.

Cu toate acestea, un astfel de atac ar putea avea loc „într-un întreg spectru – de la atacuri cibernetice la drone şi rachete”, a mai spus şeful armatei germane

El a respins declaraţiile făcute în Germania privind îngheţarea conflictului în Ucraina.

„Îngheţarea unui război presupune acceptarea acestui lucru de ambele părţi. Nu există un conflict îngheţat în lume care să nu fi reizbucnit. Situaţia militară actuală din Ucraina face ca îngheţarea conflictului să nu pară nici posibilă, nici de dorit”, a mai spus Breuer.

El a reacţionat la declaraţiile făcute în parlament la începutul acestei luni de Rolf Mützenich, şeful grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SDP) al cancelarului Olaf Scholz.

„Nu a venit timpul să vorbim nu doar despre cum să ducem un război, ci şi despre cum să ne gândim la cum să îngheţăm un război şi apoi să-i punem capăt?”, a mai spus Mützenich.

Mai târziu, el a spus că opoziţia a scos din context declaraţia sa şi şi-a declarat sprijinul neclintit pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială în cadrul graniţelor sale dinainte de 2014.

Related posts

Armata Israelului a bombardat în noaptea de joi peste 750 de ținte militare în nordul Fâșiei Gaza

econtext

NATO, noi sisteme de apărare în coasta Rusiei: Vor acoperi toate lunile din calendar

econtext

Ucraina va primi de la NATO 40 de miliarde de euro. Cum acţionează umbrela Alianţei

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More