10.6 C
București
23 aprilie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

A eșuat! Vladimir Putin a făcut anunțul chiar acum

Vladimir Putin a avut o întrevedere cu liderul belarus Alexander Lukaşenko. Cei doi șefi de stat au discutat despre războiul din Ucraina. Cu această ocazie, șeful Rusiei a susținut că în ceea ce privește contraofensiva Ucrainei, aceasta „a eşuat”.

Contraofensiva Ucrainei „a eşuat”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, la Sankt Petersburg. Liderul de la Kremlin l-a primit pe liderul belarus Alexander Lukaşenko, aliatul său apropiat, pentru discuţii.

„Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko, citat de agenţiile de presă ruseşti.

Putin a replicat: „Ea există, dar a eşuat”.

Ucraina şi-a început contraofensiva luna trecută

Ucraina şi-a început contraofensiva mult aşteptată luna trecută, dar până acum a obţinut doar mici câştiguri împotriva forţelor ruseşti bine înrădăcinate care controlează mai mult de o şesime din teritoriul său după aproape 17 luni de război.

Generalul american Mark Milley, preşedintele Statului Major Întrunit, a declarat marţi că ofensiva ucraineană a fost „departe de a fi un eşec”, dar că va fi lungă, dură şi sângeroasă.

Putin susține că duşmanul nu a obţinut niciun succes

De altfel, pe 16 iulie, Vladimir Putin a criticat contraofensiva armatei ucrainene, spunând că nu a avut succes în faţa rezistenţei apărării ruse în sudul şi în estul Ucrainei.

„Toate tentativele duşmanului de a străpunge apărarea noastră (…), în special utilizând rezerve strategice, nu au reuşit în timpul întregii perioade de ofensivă. Duşmanul nu a obţinut niciun succes”, a apreciat Putin.

Putin a declarat că situaţia este „pozitivă” pentru forţele ruse pe front

Trupele noastre dau dovadă de eroism. În mod neaşteptat pentru adversar, ele trec chiar la ofensivă în anumite sectoare şi capturează poziţii mai avantajoase”, a afirmat liderul rus.

În același timp, ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat pe Telegram că forţele ruse atacă de două zile în direcţia Kupiansk în regiunea Harkov de două zile.

Cele două armate s-au lovit una pe cealaltă

 ed
”Sunt bătălii aprige, poziţiile ambelor părţi se schimbă dinamic de mai multe ori pe zi”, a explicat aceasta.

Maliar susține că cele două armate se lovesc una pe cealaltă în jurul oraşului ruinat Bahmut, dar că forţele ucrainene ”înaintează treptat” de-a lungul flancului său sudic. El a arătat atunci că trupele de la Kiev se feresc şi de atacurile ruseşti din apropierea Avdiivka şi Mariinka.

„Timp de două zile la rând, duşmanul a atacat activ în sectorul Kupiansk, în regiunea Harkiv. Suntem pe o poziţie de apărare.Au avut loc lupte feroce, şi poziţiile (…) se schimbă de mai multe ori pe zi”, a adăugat ea.

În același timp, adjuncta ministrului apărării a anunţat că forţele ucrainene „avansează progresiv” în apropiere de Bahmut, ocupat de Rusia în luna mai.

Related posts

Fost șef al spionajului german: Germania este naivă și trebuie să se trezească. Mulți nu au realizat că suntem într-un conflict cu Rusia

econtext

Rusia își echipează submarinele nucleare cu rachete hipersonice Zircon

econtext

Rusia va avea îndrăzneala să atace Europa? De ce nu este imposbil

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More