25.6 C
București
3 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Al Treilea Război Mondial?! Anunțul a venit direct de la Moscova

Al Treilea Război Mondial?! Moscova aruncă avertismente în stânga și în dreapta cu o ușurința care înspăimântă mapamondul. În prim-plan a fost din nou fostul președinte rus Dmitri Medvedev care spus că lumea se îndreaptă spre cel de-al treilea război Mondial.

Al Treilea Război Mondial?!

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev acuză Occidentul că vrea al Treilea Război Mondial. Oficialul de la Moscova spune că Putin a avertizat liderii din Vest încă din 2008 despre asta.

Medvedev susține că Vestul ar fi trebuit să înțeleagă semnalele de avertizare trase de Moscova încă din 2008. Atunci, Putin a invadat și ocupat parțial Georgia, la doar patru luni după summitul NATO de la București.

Occidentul împinge întreaga lume spre Al Treilea Război Mondial. Acuzația vine de la fostul președinte rus Dmitri Medvedev. N-ar fi prima dată când vicepreședintele Consiliului de Securitate de la Moscova face amenințări apocaliptice. În plus, aceasta vine într-un moment de slăbiciune internă a Rusiei, demonstrată de insurecția și eliminarea liderului Wagner.

Oficialii americani și europeni, care evaluează consecințele morții lui Prigojin, spun că este probabil să întărească stăpânirea pe termen scurt a lui Vladimir Putin asupra Rusiei. Dar să îi slăbească poziția în timp. Poate de aceea vrea și oficialul de la Moscova, aliat fidel al lui Putin, să îndrepte atenția spre alții.

El susține că Vestul ar fi trebuit să înțeleagă semnalele de avertizare ale Rusiei încă din 2008. Atunci, Putin a invadat și ocupat parțial Georgia, la doar patru luni după summitul NATO de la București, unde a fost invitat și el.

„Sincer vorbind, cu siguranță ar fi fost mai bine dacă ar fi auzit semnalele noastre. În orice caz, lumea nu ar trebui să facă față amenințării celui de-al Treilea Război Mondial. De fapt, aici adversarii noștri îi împing pe toată lumea. SUA fac bani din conflictul din Ucraina, Europa pierde și întreaga lume este în tensiune.

Dacă privim situația din această perspectivă, vom vedea că într-o oarecare măsură transformă acest conflict într-o problemă de amploare globală, un conflict al lumilor și un conflict existențial și pentru întreaga planetă, situație despre care vorbesc de multă vreme politicieni și oameni de știință”, a declarat Medvedev.

Rusia a doborât drone ucrainene

Rusia a anunţat, sâmbătă, că a doborât două drone ucrainene – în apropiere de Moscova şi în Belgorod, o regiune de la frontiera cu Ucraina. Asta, în contextul unei multiplicări a atacurilor de acest tip asupra teritoriului rus, relatează AFP.

Apărarea aeriană rusă a doborât, în noaptea de voneri spre sâmbătă, o dronă care se apropia de Moscova, a anunţat sâmbătă primarul capitalei ruse Serghei Sobianin.

”În această noapte, forţele de apărare aeriană au distrus o dronă în apropiere de Moscova, în districtul Istrinskii”, anunţă el într-o postare pe Telegram.

Related posts

STRAINII AU MILIARDE de euro in bancile din Romania. VEZI in ce judete si-au plasat grosul banilor

Asaftei Bogdan

Război în Israel, ziua 33. Netanyahu refuză o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor

econtext

Cutremur în Marea Neagră. Cel mai puternic a făcut valuri de 5 m și a distrus 1.200 case. În ce an?

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More