2.8 C
București
14 ianuarie 2025
econtext.ro
ACTUAL

ANM a emis atenționări Cod Galben de vânt, viscol și ninsori în aproape jumătate de țară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce va viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti.

De asemenea, în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Potrivit meteorologilor ANM, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h.

În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.

ANM

Tot la munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

ANM

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă.

La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 – 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Intensificări ale vântului şi ploi slabe în Bucureşti, sâmbătă şi duminică

Vremea se răceşte în Bucureşti pe parcursul acestui weekend, iar până duminică seara, trecător, va ploua slab, timp în care vântul va prezenta intensificări de până la 60 km/h, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată sâmbătă.

Conform specialiştilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, în Capitală vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze în general de 55 – 60 km/h.

Cerul va prezenta înnorări la începutul intervalului, când va ploua slab, apoi se va degaja treptat. Temperatura minimă va fi de 4 – 6 grade.

De asemenea, duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va sufla în cea mai mare parte a intervalului, cu rafale în general de 55 – 60 km/h, iar cerul va fi variabil, mai mult senin. Valorile maxime se vor încadra între 14 şi 15 grade.

ANM a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Sursa: Agerpres

Related posts

România, operațiuni de apărare a Deltei Dunării și Mării Negre. Participă nave britanice și ale SUA

econtext

Prognoza meteo 28 noiembrie 2023. Vin ninsorile în România. Care sunt zonele vizate

econtext

400 de voluntari pentru sărbătoarea ciclismului din București. Ce înseamnă să ajuți fără a primi niciun ban? „Te face să dai tot ceea ce este mai bun în tine”

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More