11.9 C
București
25 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Austria a blocat ACCESUL României în Schengen. Cine a fost aliatul-surpriză al austriecilor

România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu intră în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

Premierul Nicolae Ciucă se declară profund dezamăgit de lipsa consensului în JAI pentru aderarea României la spațiul Schengen, spunând că nu înțelege poziția inflexibilă a Austriei, bazată pe „alegații” privind migranții ilegali.

Europarlamentarul Victor Negrescu: Principalul eșec este că România nu a reușit decuplarea de Bulgaria. Era singura soluție. Problema decuplării nu s-a pus în JAI, ci doar informal. România trebuia să vină în JAI cu această soluție. (…) Consider că e eșecul dreptei politicii europene, care nu a reușit să vină cu o poziție comună.

Declaratii politice

Liderul USR, Cătălin Drulă, spune că decizia Consiliului JAI este una „profund nedreaptă”, iar ministrul de Interne Lucian Bode ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru acest eşec şi să demisioneze.

Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Unitatea și stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-și abandoneze camarazii europeni și să servească – în schimb – intereselor Rusiei.

Este clar că Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd! Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacţionat apreciind că decizia este una „mizerabilă”: „O decizie mizerabilă! Astăzi, Consiliul miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a respins aderarea României la spaţiul Schengen. Veto-ul Austriei este o atitudine incorectă, imorală, lipsită de argumente solide, arătând un joc politic mizerabil”.

El mai spune că este „o decizie mizerabilă împotriva fiecărui cetăţean român, împotriva tuturor comunităţilor din România, împotriva bunului simţ, împotriva legilor care guvernează libertatea de mişcare în interiorul Uniunii Europene”.

Related posts

Candidatul PES la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, sprijină intrarea României în Schengen şi denunţă extrema dreaptă – „o otravă a democraţiei”

econtext

Ce averi au candidații la Primăria Capitalei

econtext

Tensiuni în estul României: Avioane cargo românești, Eurofighter, Black Hawk, gata de luptă cu rușii

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More