4.3 C
București
13 decembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Băsescu, reacție după decizia CSAT: Râde şi Medvedev de noi, că ne-am prins după trei zile

Traian Băsescu a declarat, joi seară, că alegerile prezidențiale reprezintă o chestiune de securitate națională, abordată în acest mod de toate instituțiile statului, având în vedere că președintele va avea acces la toate secretele țării, ale Uniunii Europene și ale NATO.

Traian Băsescu, reacție după decizia CSAT: Râde şi Medvedev

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că nu este posibil ca, luni dimineață, Administrația Prezidențială să declare că nu au existat probleme în procesul electoral, iar joi CSAT să discute despre „atacuri cibernetice menite să afecteze corectitudinea acestui proces”.

„Plecăm de la o premisă elementară. Alegerile prezidenţiale sunt problemă de securitate naţională, că alegi preşedintele României, omul care va avea acces la toate secretele ţării, la toate secretele UE, la toate secretele NATO şi la multe alte secrete din relaţii bilaterale. Deci discutăm despre o alertă maximă de securitate a structurilor de Securitate, care trebuie să garanteze corectitudinea acestor alegeri”.

Iohannis nu a fost informat de posibile riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale
Traian Băsescu a reacționat la informația comunicată luni dimineața de Administrația Prezidențială, conform căreia Klaus Iohannis nu a fost informat de instituțiile statului despre posibile riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau despre intervenții externe în procesul electoral. Ulterior, a fost convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Băsescu

„Dacă cineva mie îmi spune că, luni dimineaţă, preşedintele ţării ne informează, nu a fost nici o problemă, totul este în regulă şi îmi vii după 3 zile şi îmi spui au fost atacuri cibernetice ruseşti, de râde şi Medvedev de noi, că ne-am prins după trei zile. E ridicol”.

Traian Băsescu: Atacul la democrație a fost prin „acest Georgescu, un şarlatan”

Traian Băsescu spune că după părerea sa, n-a fost niciun atac rusesc. „Atacul la democraţie a fostprin înşelătorie, prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Călin Georgescu, un şarlatan. N-au fost marcate elementele de identificare pe TikTok, că ar fi elementele unui politician în campanie şi atunci ele au fost rostogolite cu o viteză foarte mare şi a ajuns la foarte mulţi oameni”.

Și continuă: „Dacă erau marcate, că nu-i singurul care a avut pe TikTok. Din câte ştiu, a avut şi USR-ul, a avut şi PSD-ul, dar erau marcate şi atunci au avut o viteză de reacţie controlată de cei de la TikTok din Irlanda”, a mai declarat Băsescu.

CSAT: Au existat atacuri cibernetice

CSAT informează, în urma întâlnirii de joi, că membrii Consiliului au observat atacuri cibernetice menite să afecteze integritatea procesului electoral și că, prin încălcarea legislației electorale, un candidat a avut parte de o expunere semnificativă pe platforma TikTok.

CSAT a constatat că rețeaua de socializare TikTok, prin nepunerea în aplicare a Deciziei BEC, a încălcat cu siguranță normele legale ce reglementează desfășurarea procesului electoral, având un impact asupra rezultatelor alegerilor.

De asemenea, CSAT a confirmat că, în contextul actual de securitate regională și, în special, electorală, România, împreună cu alte țări de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o țintă prioritară pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special din partea Federației Ruse, care manifestă un interes crescut de a influența agenda publică și coeziunea socială în România.

Related posts

Patriotismul adevărat în fața urnelor – România, Europa și NATO

econtext

Natalia Mateuț, pregătită să facă un copil! Totuși, începutul de an a găsit-o singură!

Moise Lidia

Ciclonul se întoarce peste România. Florinela Georgescu anunţă vreme de palton şi precipitaţii abundente

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More