5 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Belarus doresc să stabilească legături militare mai strânse cu China

Ministrul chinez al apărării Li Shangfu a efectuat o vizită în Belarus, unde s-a întâlnit cu președintele Aleksandr Lukaşenko. Vizita are loc în contextul în care ambele țări se confruntă cu tensiuni diplomatice cu Occidentul și are rolul consolidării cooperării militare dintre Beijing și Minsk.

Administraţia Chinei a decis intensificarea cooperării militare cu Belarus, un aliat extrem de important al Rusiei, în contextul tensiunilor cu Occidentul. Ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, s-a întâlnit joi, la Minsk, după o vizită în Rusia, cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko.

Cooperare militară China – Belarus

Ministrul chinez al Apărării, a anunţat că vizita la Minsk are rolul consolidării cooperării militare şi pregătirii unei întrevederi la nivel de preşedinţi.

„Cooperarea noastră nu este îndreptată împotriva altor state, acest lucru este foarte important. Vrem apărarea statelor noastre şi a cetăţenilor noştri”, a declarat Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţia oficială Belta şi de site-ul german Tagesschau.de.

Liderul autoritarist de la Minsk a anunţat că forţele militare din Belarus vor efectua, în 2024, exerciţii comune cu armata chineză.

Belarus este un partener-cheie al Rusiei, în contextul tensiunilor intense cu NATO din cauza invaziei în Ucraina. În ultimul an, China a intensificat relaţiile politice, economice şi militare cu Rusia.

De asemenea, Aleksandr Lukașenko a precizat că Belarus depinde în principal de „prieteni” precum China și Rusia pentru ajutor militar. În cadrul întrevederii cu Shangfu, Lukașenko a transmis salutări cordiale președintelui chinez Xi Jinping.

„Am un respect profund pentru prietenul meu”, a spus Lukașenko, referindu-se la Xi. „Ne cunoaștem de mult timp. Vă rog să-i transmiteți cele mai calde și bune urări lui și familiei sale pentru tot ceea ce a făcut China pentru Belarus în ultima vreme.”

Vizita lui Li Shangfu în Belarus are loc în condițiile în care atât Beijingul, cât și Minskul se confruntă cu relații diplomatice tensionate cu Occidentul.

China și Belarus, vizate de criticile Occidentului

China a fost criticată de SUA, Germania și UE din cauza exercițiilor sale militare în apropierea Taiwanului, a tratamentului aplicat minorității musulmane uigure și a acuzațiilor de spionaj.

Între timp, Belarusul a fost vizat de sancțiuni occidentale pentru rolul său în sprijinirea invaziei Rusiei în Ucraina. Rusia, cu aprobarea lui Lukașenko, a folosit Belarusul pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei, soldații ruși fiind, de asemenea, poziționați pe teritoriul belarus.

În acest război China a afirmat că joacă un rol neutru, însă înainte de călătoria sa în Belarus, Shangfu s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Șoigu la Moscova, pe fondul aprofundării legăturilor de securitate.

Related posts

Topul locuintelor. Cate case si apartamente s-au construit in fiecare judet in ultimii ani. Harta locativa a Romaniei

Asaftei Bogdan

Romania, tara esecului: Peste 200.000 de companii au intrat in faliment in ultimii ani. Vezi care sunt anii cu cele mai multe falimente

Asaftei Bogdan

Rusia a trecut la bombe teleghidate în Ucraina. Distrugerile sunt masive

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More