11.1 C
București
19 aprilie 2024
econtext.ro
AGROPORT Recomandate

Bogdan Chiripuci de la Clubul fermierilor trage un semnal de alarmă! „Majoritatea fermierilor sunt în faliment și nu știu, despre asta vorbim”

La problemele existente în agricultura românească semnalate de wall-street.ro, cum ar fi tranzitul cerealelor ucrainene ieftine și scumpirea excesivă a îngrășămintelor, combustibilului și a costului cu forța de muncă, se adaugă încă una, care face activitatea multor fermieri aproape imposibilă: creditele contractate pentru derularea afacerii au devenit tot mai greu de plătit, astfel că mulți dintre aceștia se află, practic, în faliment.

Cu referire la factorii enumerați, de altfel, Bogdan Chiripuci, Manager Politici și Programe pentru Agricultură în echipa Clubului Fermierilor Români, a explicat „ecuația” acestei situații nefericite, arătând faptul că creșterea prețurilor la energie și gaze naturale a condus la creșterea prețurilor la îngrășăminte, acestea mai departe la creșterea prețului la nivel de hectar pentru producerea respectivelor suprafețe, pentru ca, în cele din urmă, războiul dintre Ucraina și Rusia să aducă o scădere drastică a prețului pentru fermierii români în privința valorificării produselor.

De asemenea, explică acesta, înainte de începerea războiului, Ucraina realiza exporturi de produse finite într-un număr mare, astfel că fermierii din această țară nu ofereau cereale.

Având în vedere războiul, însă, completează Bogdan Chiripuci, aceștia au început să ofere cereale pentru a putea face rost de bani astfel încât să-și susțină economia și nevoia de achiziții a armamentului necesar.

Acesta subliniază, de altfel, că vorbim despre o situație pentru care fermierul român nu a fost pregătit.

În acest sens, explică specialistul, Ministerul Agriculturii a realizat anul trecut ședințe săptămânale între fermieri, traderi și procesatori, pentru a putea găsi o soluție astfel încât cererea să se poată întâlni cu oferta.

Bogdan Chiripuci mai spune însă că aceste dezbateri au fost finalizate prin oferirea unui ajutor de stat către procesatori, dar sumele respective, destul de importante, nu au fost din păcate redistribuite către fermierii români.

Acestea au fost distribuite în schimb către piața din Ucraina, adaugă specialistul, pentru că din punctul de vedere al reglementării acelui act normativ nu putea nimeni să constrângă procesatorul să achizționeze cereale doar din România, având în vedere că trăim într-un spațiu comunitar.

Reprezentantul Clubului fermierilor români subliniază, în acest context, faptul că, pe lângă stocurile destul de mari pe care le au, fermierii români au totodată și credite pe care nu le pot onora și atunci sunt nevoiți să vândă la prețuri foarte mici.

Având în vedere aceste lucuri, arată Bogdan Chiripuci, astăzi există o discuție atât la nivel de București cât și de Bruxelles, privind oferirea unui sprijin pentru fermierii afectați de aceste cereale ucrainene care ajung pe piața europeană.

Și aici apare însă o problemă, semnalează specialistul, pentru că în acest context fermierul român se gândește dacă să rămână cu stocul pentru a putea beneficia de acest ajutor de stat, sau, dimpotrivă, să îl vândă, valorificându-l și plătindu-și astfel creditele.

Totodată, acesta specifică faptul că nu vorbește despre totalitatea creditelor, ci doar despre acele credite care sunt scadente.

Nu în ultimul rând, Bogdan Chiripuci s-a referit de asemenea și la costurile cu înființarea culturilor de primăvară, acestea fiind foarte mari și, prin urmare, dacă rotația banilor nu este cea care să permită o sustenabilitate asupra afacerii agricole, se poate vorbi despre închiderea unor afaceri performante.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi tendințe din agricultura românească? Te invităm să participi la evenimentul „Agricultura viitorului”, ediția 2023, care va avea loc pe data de 18 mai la hotelul Sheraton. Te poți înscrie AICI, gratuit!

Related posts

UE e nevoită să reducă emisiile cu 40% până în 2030!

Cazaban Emilia

S-a aflat adevărul despre operația lui Măruță! „Rupturile de ligamente…”

Popescu Dan Cristian

Micutzu, amenințări cu moartea primite pe net! „moartea subita va interveni”

Nemeșan Iulian

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More