Bombardiere strategice ale SUA, B-52, au sosit deja în Orientul Mijlociu, au declarat forţele armate ale Statelor Unite, imediat după ce Pentagonul anunțase noi desfăşurări militare în „apărarea Israelului” şi avertizarea Iranului.
Bombardiere strategice ale SUA, gata să apere Israelul
Mai exact, bombardiere strategice B-52 de la baza Minot a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, Dakota de Nord, se află sub responsabilitatea Centcom, comandamentul central al forţelor armate ale Statelor Unite în Orientul Mijlociu.
Statele Unite au avut până la două portavioane în Orientul Mijlociu, în contextul intensificării tensiunilor de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas. Iar retragerea portavionului Lincoln va lăsa un gol până când un alt portavion va fi trimis în regiune. Reamintim că portavionului Abraham Lincoln părăsește regiunea.
De asemenea, Pentagonul anunțase încă de vineri seara despre viitoarele desfăşurări militare în regiune, în „lunile următoare”, în vederea „apărării Israelului” şi ca un avertisment pentru Teheran, inamic declarat al statului evreu.
Bombardiere strategice ale SUA, gata să apere Israelul. Sursa: Wikipedia
Iranul, avertizat de SUA
Ministerul Apărării: „Dacă Iranul, partenerii săi sau grupurile afiliate profită de acest moment pentru a viza personalul sau interesele americane din regiune, Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a se apăra”.
SUA s-au angajat să ajute la apărarea Israelului împotriva atacurilor şi să protejeze forţele americane din Orientul Mijlociu, care au fost atacate de grupări susţinute de Iran în Siria, Irak, Iordania şi în largul coastelor Yemenului.
Mai mult decât atât, sunt prevăzute mijloace de apărare împotriva rachetelor balistice, avioane de luptă, bombardiere B-52 şi alte tipuri de avioane militare.
Mai trebuie menționat faptul că este pentru prima dată, Iranul şi Israelul, inamici declaraţi, au avut un schimb deschis de focuri directe, aviaţia israeliană lansând un raid asupra unor ţinte militare din Iran pe 26 octombrie, în represalii la lansarea a aproximativ 200 de rachete de către Teheran asupra Israelului, la 1 octombrie, scrie Reuters.