4 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Cenzura, noua libertate. Cum sunt răpite vocea și identitatea pentru o lume mai bună

Promisiunile pentru o lume mai bună sunt ca blana de oaie sub care se află un lup fioros. Sub pretextul că se remodelează lumea, cenzura devine legitimă, iar în România sentimentele devin ilegale.

Cenzura, noua libertate. În noua lume există multinaționale care la nivel mondial interzic părerile negative despre comunitatea LGBTQIA. Sau despre modul în care este privit feminismul. Mai exact cei de la The Spectator au făcut o analiză legat de corectitudinea politică, care, de fapt, duce la cenzură. Mai ales cu privire la anumite subiecte, considerate mai nou, sensibile.

Iar corporațiile sunt primele care aliniază la asemenea cerințe. „Oricine lucrează într-un mediu corporatist este prea familiarizat cu nesfârșitele comunicări interne. Acestea stabilesc modul acceptabil în care lucrătorii ar trebui să abordeze probleme complexe. Cum ar fi cele legate de persoanele LGBTQIA+ sau de utilizarea pronumelor.

Sau cele legate de sănătatea mintală, sau de importanța respectării drepturilor bătrânilor indigeni, sau de formele de privilegii, sau de patriarhat. De la feminism la religie și până la forma corpului, toate aceste probleme sunt reglementate corporatist.

O lume unde ura devine penală

Nu mai este deloc suficient doar să-ți faci bine treaba”, conchid cei de la The Spectator. Aceste lucruri sunt catalogate de Vivek Ramaswamy, un posibil candidat la președinția SUA drept ideologia care ”ne răpește banii, vocea și identitatea. În România, ura care este un sentiment a fost catelogată drept ilegală prin modificarea codului penal. A

cenzura

Astfel, articolul 369 arată că: ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.” Practic este pentru prima dată când un sentiment devine subiect și se legiferează împotriva lui.

Precedentul este extrem de periculos având în vedere că până acum, în Cod sunt reglementate acțiuni și nu ceea ce simte un om. Mai ales că nu este stabilit exact ce înseamnă ură din punct de vedere legal. Drept urmare instanțelor le va fi greu să ia decizii argumentate altfel decât pe rațiuni proprii legate de această noțiune.

Related posts

E de-a dreptul formidabil! Ce sumă a primit Vica Blochina pentu o lună petrecută la Survivor

Cazaban Emilia

Prognoza meteo, 11 decembrie. Regiunile în care se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi

econtext

A fost obținută o finanțare de la AFM pentru montarea a zeci de stații de încărcare pentru mașini electrice în Sectorul 6

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More