12.4 C
București
18 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate RENOVATIO

Chletuieli astronomice pe pavele și borduri în 2022! Suma trece de 190 milioane de euro!

Piața de borduri și pavele din România crescut anul trecut cu aproximativ 15% în volum și cu circa 20% în valoarea în 2022, ajungând la o valoare a vânzărilor de 192 milioane de euro, în condițiile în care au început să crească cererea și din sectorul privat, potrivit companiei Symmetrica, scrie wall-street.ro.

Potrivit celui mai mare jucător de pe piața de profil, creșterea în valoarea a fost în principal influențată de majorările de preț la produse înregistrate anul trecut.

„Din perspectiva noastră ca producător de materiale de construcții utilizate în toate categoriile de proiecte, anul acesta am observat o creștere a cererii pentru lucrările în sistem privat, iar cele cu finanțare bugetară s-au menținut”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

De altfel, datele INSSE arată că, în 2022, comparativ cu 2021, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,9%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+25,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+20,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,9%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+21,8%), construcţiile inginereşti (+13,2%) şi la clădirile rezidenţiale (+4,8%).

„Suntem rezervați când vine vorba de evoluția pieței în 2023. Toate dificultăție de care aminteam mai sus se vor menține și în acest an și vor avea un efect direct pe tot lanţul de aprovizionare, iar scăderea puterii de cumpărare își va spune cuvântul”, este de părere Sebastian Bobu.

Cu toate acestea, compania își menține planurile de investiții și, în acest an, vizează inaugurarea a două noi fabrici. Creșterea producției determinată de acestea va avea astfel un impact pozitiv în business, Symmetrica având astfel posibilitatea de a acoperi cererea venită din mai multe zone geografice ale țării.

Afacerile Symmetrica au crescut cu 16% în 2022
Pe o piață concurențială și marcată de provocări majore legate de creșterile prețurilor la materia primă și la energie, Symmetrica, cel mai mare producător autohton, raportează un avans cu peste 30% al business-ului în 2022.

Astfel, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 210 milioane de lei (cca. 42,5 milioane de euro) în exercițiul financiar încheiat, comparativ cu 180 milioane de lei (cca. 36 milioane de euro) în 2021.

„Începutul anului trecut a fost unul îngrijorător, atât din cauza creșterilor semnificative a costurilor de producție, cât și în contextul declanșării conflictului din Ucraina. Iar provocările nu au lipsit nici pe parcursul lui 2022. De la inflația galopantă, la explozia prețurilor la energie și la materiile prime, până la impactul negativ al contextului economic în veniturile populației. Cu toate acestea, investițiile realizate în 2022 și posibilitatea de a ne extinde liniile de business prin accesarea a tot mai multor proiecte pe zona de reabilitate a rețelelor de apă și canal au contracarat valul de efecte negative venit din piață”, a declarat Sebastian Bobu.

Mai mult de atât, potrivit afirmațiilor sale, schimbările în comportamentul de consum al românilor care investesc tot mai mult în locuințe proprii și au nevoie de produse destinate grădinilor, dar și tendința de achiziție de produse premium au avut un impact pozitiv în business.

„Anul trecut am finalizat retehnologizarea fabricii din Verești, Suceava, și am inaugurat unitatea din Solca, Suceava, în urma unei investiții totale de peste 11,5 milioane de euro. Acest lucru ne-a oferit un avantaj competitiv mai ales în zona Moldovei. De asemenea, am creat și primul hub tehnologic și de producție Symmetrica la Doaga – Mărășești (jud. Vrancea) prin achiziționarea fabricii Somaco Holding”, a mai spus Sebastian Bobu.

Astfel, anul trecut compania a fabricat 6 milioane de metri pătrați / liniari de produse, cu 10% mai mult comparativ cu 2021, când producția s-a situat la 5,4 milioane de metri pătrați / liniari.Cheltuie

Related posts

Autobuzele liniei 106 circulă deviat pe sensul spre Cartier Roșu din cauza unor lucrări Distrigaz

econtext

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Părinţii se opun, vor ca elevii să meargă la şcoală în ianuarie

econtext

Prognoza meteo, 1 februarie. Vreme mai caldă cu unele înnorări. Unde va mai ninge

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More