Cei doi ani de război în Ucraina au transformat felul în care armatele privesc războiul, în timp ce au schimbat modul de gândire al planificatorilor militari, al liderilor lumii, precum și al cetățenilor care au încercat să tragă învățăminte din cel mai mare război în Europa din 1945. Conflictul din Ucraina a transformat deja concepția asupra războiului, relatează Bloomberg, care enumeră cinci schimbări în mentalitatea armatelor.
Folosește arme de mici dimensiuni
În loc de tancuri și avioane masive, drone discrete s-au evidențiat în calitate de armă favorită. Acestea pot învinge tancuri grele, ucide efective și totodată să creeze haos în spatele liniilor inamice.
Utilizarea de către Ucraina a unor vehicule marine fără pilot (UMV) ieftine pentru a lua la țintă flota rusă din Marea Neagră a popularizat armele comandate de la distanță pe mare. În plus, primatul dronelor a declanșat și o altă competiție: cursa pentru dezactivarea acestora prin bruierea semnalelor.
Țările sunt deja atente la această evoluție. Potrivit estimărilor din industrie, se așteaptă ca piața globală a dronelor să ajungă la 260 de miliarde de dolari până în 2030, o creștere de aproape zece ori față de anul anterior invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Cel mai recent, vineri, forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât două duzini de drone de tip Shahed lansate din Rusia și din Crimeea.
Aparatele de zbor fără pilot permit comandanților din ambele tabere o perspectivă asupra câmpului de luptă, îngăduindu-le să monitorizeze mișcările inamicului în timp real. Acesta este, parțial, motivul pentru care conflictul s-a transformat într-un război de uzură. Ceea ce înseamnă că, în pofida tuturor acestor progrese tehnologice, războiul de tranșee în stilul Primului Război Mondial, sprijinit de baraje de artilerie, și-a impus dominația de-a lungul liniei frontului. Mai departe, asta a pus părțile beligerante în situația de a face efortul de a produce cantități masive de muniție – cu mai mult sau mai puțin succes.
Alege o parte
Războiul din Ucraina a creat o lume mai bipolară. A împins Suedia și Finlanda în brațele NATO, după ce o perioadă îndelungată s-a opus aderării la alianță de teama de a nu supăra Rusia.
Această decizie a sfârșit prin a simboliza felul în care o lume care în urmă cu 30 de ani saluta sfârșitul istoriei a plonjat din nou în vechile diviziuni dintre Occident și restul lumii. În același timp, Ucraina și-a reînnoit eforturile de a adera atât la NATO, cât și la Uniunea Europeană, după ce ani de zile perspectivele sale au fost blocate.
Totuși, nu toate țările s-au grăbit să aleagă o tabără. Turcia, o membră NATO care se prezintă ca un intermediar între facțiunile beligerante, nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Kremlinului. Cum nu au făcut-o nici Israelul și nici multe dintre țările din așa-numitul Sud Global.
Pe cât de mult a unit războiul SUA și aliații săi tradiționali postbelici, pe atât de mult i-a învățat ceva despre fiabilitatea acestor legături. Mulți din Europa încep să se îndoiască de fermitatea aliatului lor transatlantic, pe fondul unui spectacol politic care de mai multe luni întârzie deblocarea unui ajutor militar de peste 60 de miliarde de dolari. Perspectiva revenirii lui Donald Trump pentru un al doilea de mandat de președinte al SUA, în alegerile din noiembrie, e de natură să le sporească și mai mult neliniștea.
Sancțiunile nu sunt o soluție magică
Țările din G7 au impus o varietate impresionantă de sancțiuni Rusiei în ultimii doi ani, tăindu-i piețele de energie, bunuri esențiale și tehnologii. În plus, au blocat accesul Moscovei la cea mai mare parte a sistemului financiar internațional, au imobilizat rezervele băncii sale centrale și au înghețat activele a sute de persoane și entități.
Însă, departe de a impune „consecințele masive și grave” prevăzute la începutul războiului, acestea nu au descurajat războiul Rusiei și nici nu au dus la prăbușirea economiei sale. Parțial, motivul este abilitatea ei de a ocoli restricțiile sau de a le atenua efectele.
În timp, Rusiei îî va fi din ce în ce mai dificil să susțină aceste eforturi după ce a fost obligată să redirecționeze resurse semnificative către cheltuielile militare și a fost exclusă de pe piețele de export cheie. Pe de altă parte, costurile sale de import au crescut. În acest context, națiunile G7 se concentrează asupra eforturilor Rusiei de a ocoli anumite sancțiuni, cum ar fi cele privind tehnologiile și produsele electronice utilizate în armele sale și pe care le obține prin intermediul unor țări terțe.
Independența lanțului de aprovizionare este esențială
Războiul a scos la iveală importanța critică a lanțurilor interne de aprovizionare. De pildă, Ucraina, când are nevoie de mai multe provizii militare, de regulă este nevoită să negocieze pentru ele cu aliații; Dimpotrivă, când Rusia are nevoie de ceva, are capacitatea să stimuleze producția în industriile pe care le controlează, plătind în ruble.
Cu toate că Rusia se confruntă cu unele lipsuri și produsele sale tind să fie inferioare celor ale adversarilor săi, a fost mai agilă în a face tranziția către o industrie în război. În plus, a creat rute de aprovizionare prin țări terțe pentru a-și procura componente interzise.
În schimb, națiunile europene s-au mișcat mai lent în ceea ce privește stimularea producției militare, în timp ce au amânat să ia măsuri drastice împotriva ocolirii sancțiunilor, adesea împotmolindu-se în dezbateri procedurale. Capacitatea lor de a produce și de a se aproviziona cu artilerie este în urma celei a Rusiei, ceea ce face ca Kievul să raționalizeze munițiile. Astfel că, în vreme ce Rusia continuă să-și exploateze avantajul pe care îl are pe câmpul de luptă, aliații Ucrainei sunt incapabili să-i livreze suficiente arme.
Kievul a început să își stimuleze propria producție pentru a evita să mai depindă într-o asemenea măsură de aliați, dar are nevoie de timp pentru a face această tranziție.
Un război precum cel din Ucraina se poate repeta
Într-un discurs ținut la scurt timp după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz a folosit termenul „Zeitenwende”, adică un moment de cotitură în istorie. Acesta a devenit un simbol pentru felul în care conflictul a spulberat optimismul – unii ar putea spune chiar negarea – în care Europa se învelise, în convingerea sa profundă că un război de o asemenea amploare nu ar putea avea loc niciodată pe teritoriul său.
Momentele-cheie ale unei invazii dezlânate: „Stop, Putin!” INFOGRAFIE
Se poate presupune că această conștientizare a întârziat să se transpună în în acțiune. Abia acum, după doi ani de război în Ucraina, Germania îndeplinește obiectivul de cheltuieli impus de NATO de 2% din PIB. Nu mai mult de jumătate dintre ceilalți 30 de membri îl vor atinge în acest an, în pofida faptului că este un salt mare în raport cu bugetele precedente.
Donald Trump i-a alarmat pe europeni amenințând că va încuraja Rusia să invadeze țările care nu cheltuiesc suficient pentru apărare. Dar țările din Europa au propriile motivații interne pentru a ține cont de această presiune.
Astfel că, după ce au fost prinse nepregătite, ei încearcă acum să o ia înainte. De la Danemarca până la Germania, țările europene iau acum măsuri pentru a-și întări apărarea, în diferite grade. Potrivit calculelor pe care și le fac estimează că, în câțiva ani, Putin ar putea fi dispus să atace o țară NATO.
„Acest conflict va revoluționa probabil războiul mai mult decât oricare altul de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a apreciat Ruslan Pukhov, șeful Centrului de analiză a strategiilor și tehnologiilor, un centru de cercetare în domeniul apărării din Moscova.
