„Anticapitalist transilvănean în Paris” (Transylvanian anticapitalist in Paris), astfel se descrie fiica primarului USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, pe Instagram. Oana Lasconi, în vârstă de 31 de ani, este o susținătoare a drepturilor LGBTQ+, comunitate din care spune că face parte. S-a mutat în capitala Franței în urmă cu șapte ani, pentru a-și urma pasiunea pentru gaming. Revoltată după ce Elena Lasconi a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul pentru familie din 2018, tânăra a acuzat-o pe mama sa de homofobie. După ce scandalul a luat amploare în mediul online, Elena Lasconi a decis să se retragă de pe lista candidaților USR pentru alegerile europarlamentare.
Oana Lasconi fiica Elenei Lasconi s-a mutat la Paris în urmă cu șapte ani pentru o carieră în gaming și susține că a ajuns acolo pe „propriile puteri”. Potrivit contului său de Instagram, este o mare susținătoare a comunității LGBTQ+, din care susține că face parte. Se declară o veterană a jocurilor online, este pasionată de muzică și dorește să devină scriitoare.
„Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă”
Tânăra a avut o reacție virulentă după ce mama sa, Elena Lasconi, a declarat în emisiunea „Insider Politic”, de la Prima TV, că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradițională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familie şi a votat „DA”.
Oana și-a acuzat mama de homofobie și a spus că este „șocată și dezgustată” de alegerea acesteia.
„Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi (sâmbătă – n.red.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată.
Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore.
Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită. Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie și din acest motiv nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere din acest moment”, a spus Oana Lasconi într-un videoclip publicat pe contul ei de Instagram.
„Să schimbi Constituția de la la este cea mai clară dovadă de homofobie”
Tânăra a postat, duminică seară, un mesaj în care susține că „drepturile omului nu sunt păreri de dezbătut”.
„1.Familia tradițională poate fi susținută fără îngrădirea drepturilor altora.
2. Să schimbi Constituția de la „între soți” la „între un bărbat și o femeie” este cea mai clară dovadă de homofobie.
3. Să „nu ai o problemă cu oamenii LGBTQ+” nu este compatibil cu a nu le oferi aceleași drepturi ca altor persoane.
4. Drepturile omului nu sunt păreri de dezbătut.
5. M-am mutat la Paris pe propriile puteri și am muncit peste 10 ani pentru fiecare bani din cont.
6. Poziția mea politică este de stânga, însă nu stânga românească actuală sau istorică. Sunt socialistă pentru că susțin cu tărie că avem de unde să îi ajutăm pe toți. În loc să dăm bani pe războaie, trebuie să îi hrănim pe cei înfometați. Sunt anticapitalistă pentru că lumea actuală prioritizează profitul chiar și peste supraviețuirea omenirii. Putem să avem o piață liberă și de succes și fără să facem sacrificii abjecte sau să concentrăm averea planetei într-o mână de oameni”, a scris tânăra.
Elena Lasconi s-a retras de pe lista candidaților USR pentru europarlamentare
Reacțiile în mediul online l-au determinat pe președintele USR, Cătălin Drulă, să-i ceară Elenei Lasconi să se să se retragă din campania pentru europarlamentare. „Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii.
Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a scris Drulă.
O ședință a Biroului Național al USR a avut loc duminică seara, în urma căreia Elena Lasconi a decis să se retragă de pe lista candidaților USR pentru alegerile europerlamentare din 2024.
„Un homofob în minus în Parlamentul European este un câștig”
Oana Lasconi a transmis că este bucuroasă că mama ei nu mai candidează la europarlamentare. „Sunt mulțumită să aflu că mama mea nu mai candidează la alegerile europarlamentare. Un homofob în minus în Parlamentul European este un câștig, indiferent de cost. Grija mea este în principal față de LGBTQ+ din România care suferă în fața ignoranței și urii”, a scris tânăra, într-o postare pe Instagram.