Marcel Ciolacu a declarat că propuneri legislative izolate ce vizează autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic.
Liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri seara că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor „să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”.
Ciolacu: „Propuneri privind autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat”
„Am propus preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ.
Astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic.
Această discuţie care apare odată la ceva timp nu îşi are rostul”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.