18.4 C
București
15 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Deputatul Sorin Moldovan a absolvit prestigiosul program de educație executivă de la Harvard

Politicienii români sunt recunoscuți pentru doctoratele plagiate și diplomele cumpărate, însă, cu toate acestea, există și excepții. Este cazul deputatului Sorin Moldovan, care a anunțat, prin intermediul unei postări pe Facebook, că a finalizat săptămâna trecută programul de educație executivă Senior Executives in National and International Security de la Harvard Kennedy School.

”Un program de nivel înalt, renumit pentru curriculumul său riguros, care se adresează exclusiv persoanelor care se află în serviciul public în domeniul apărării și securității naționale (profesioniști seniori din întreaga lume – oficiali militari de rang înalt, diplomați, familii regale, politicieni, etc.) și doresc să aprofundeze cunoștințele avute în domeniul securității internaționale.”, a precizat Sorin Moldovan.

Potrivit deputatului, programul oferă participanților oportunitatea de a dobândi cunoștințe aprofundate în domeniul securității internaționale.

Cursurile acoperă o gamă variată de subiecte, inclusiv problemele de securitate din Europa în contextul conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina, competiția tehnologică și economică dintre China și SUA, situația din Orientul Mijlociu.

”Am avut ocazia să văd perspective diferite asupra subiectelor deja cunoscute, dar abordate într-o manieră diferită de corpul profesoral de elită de la Harvard. Cursurile au cuprins subiecte precum: problemele de securitate din Europa de la începutul războiului dintre Federația Rusă și Ucraina, competiția tehnologică și economică dintre China și SUA, situația din Orientul Mijlociu, dar și subiecte ce țin de tehnologiile emergente, inteligența artificială și armele letale autonome ale viitorului.

Sunt recunoscător pentru faptul că am avut posibilitatea de a participa la un asemenea program, organizat de prestigioasa Universitate Harvard, fiind ferm convins că noile perspective mă vor ajuta în desfășurarea activității.

De săptămâna viitoare ne întoarcem la situațiile din politica națională”, a mai transmis deputatul.

Related posts

O nouă tendință pe TikTok. Tinerii au început să consume o otravă cunoscută

econtext

Aproape 700 de blocuri din București rămân fără apă caldă ca urmare a unor lucrări de reparații și înlocuire de conducte

econtext

România, asalt pentru Schengen: Decuplarea de Bulgaria și amenințări cu tribunalul pentru Austria

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More