”Iubirea”, pe scurt (în scrieri): „iubirea” (de ce s-a pierdut termenul latin (amor) în favoarea celui slavon)- prima oară a intrat prin Biserică (era cu sensul spiritual- „de a iubi Aproapele”), de acolo trece mai departe în sensul de „creștin” (pentru că oamenii se adunau și împărtășeau sentimente reciproce pentru Dumnezeu), ca mai apoi să denumească un anumit tip de relație (”Iubită” și ”iubit” dau un statut de autenticitate și maturitate, folosit de persoanele care au trecut relația prin ”împlinirea, unirea fizică”. Este o relație bazată și pe cunoașterea sexuală a celuilalt, față de prietenă/ prieten). Pentru că și la origine era o relație foarte personală cu Aproapele.
Atunci când cineva vrea să se delimiteze de cineva, de care nu este interesat spiritual, în dragoste, îi va spune ”amic”- ”De la un amic”, ”Amica mea”…etc, dar când vrea să se simtă cât mai aproape, îi va spune ”prieten” Este simțit ca depărtare (amic) și ca o apropiere (prieten). ”Amică/ amic” este simțit(și folosit) pentru cineva de care nu ești interesat amoros, care nu are șanse să împartă iubirea, pe când ”prieten” este folosit pentru cineva care (încă) mai are o șansă în a îi transmite dragostea. Foarte pe scurt, nu intrăm în stratigrafia fiecărei legături (soție, nevastă, pereche, femeie (cu sensul de ”femeia mea”, bărbat (cu sensul de ”bărbatul meu”), prieten, logodnică, burlac, și multe altele care definesc o relație).
