4.1 C
București
19 martie 2024
econtext.ro
pui-panda-rosu-nascut-brasov
ACTUAL ȘTIRI

Doi pui de panda roşu s-au născut la ZOO Braşov. Premieră în România

Doi pui de panda roşu s-au născut la ZOO Braşov. Peggy şi Benji au adus pe lume primii pui de panda roşu născuţi în captivitate în România.

Doi pui de panda roşu s-au născut la ZOO Braşov

 

Cei doi pui sunt un mascul şi o femelă. Masculul cântăreşte 415 grame, iar femela 520. Aceştia au aproximativ opt săptămâni şi au trecut cu bine de perioada critică. Cei doi pui nu au primit încă nume.

„Avem marea bucurie astăzi (miercuri – n.r.) să vă prezentăm aceşti puiuţi de panda roşu, un mascul şi o femelă, primii pui de panda roşu născuţi în captivitate în România. De altfel şi cuplul pe care noi îl avem, Peggy şi cu Benji, sunt singurii din ţara noastră. Ne bucurăm foarte mult de acest eveniment unic, pentru că acesta este un semn că lucrurile merg foarte bine, condiţiile sunt propice, pentru că a avut loc această împerechere şi avem aceşti puiuţi care sunt sănătoşi – aţi văzut – unul are 415 de grame, masculul, iar femela 520. Lucrurile merg bine din acest punct de vedere.

pui-panda-rosu-nascut-brasov
pui-panda-rosu-nascut-brasov

Cred că cei mai fericiţi suntem pentru că reuşim practic să contribuim la conservarea acestei specii pe cale de dispariţie. Credeţi-mă că la nivel mondial este un lucru extraordinar şi ne bucură nespus de mult că Braşovul se află astăzi la acest nivel. Despre puiuţi pot să vă zic că până la vârsta de cinci luni ei voi fi alăptaţi, abia după aceea vor fi înţărcaţi, deci sunt dependenţi de mamă, motiv pentru care nu vom putea să-i vedem decât atunci când vor ieşi cu mama lor, lucru care se întâmplă practic undeva după două luni.

Nume încă nu le am dat, vom proceda exact ca şi în cazul părinţilor, vom merge pe propuneri din partea braşovenilor, după care vom supune la vot şi le vom da numele celor doi puiuţi. Pe mine cred că cel mai mult mă încântă faptul că efectiv suntem parte din conservarea acestei specii! Este un lucru extraordinar. Sunt curios unde se va hotărî că vor merge aceşti puiuţi, pentru că totul este coordonat la nivel european“, a declarat viceprimarul Braşovului, Sebastian Rusu.

Peggy a fost a ajuns la ZOO Braşov de la Kolsmarden Djupark, Suedia, în data de 6 aprilie 2019. În 24 iulie 2020, în colecţia grădinii zoologice a intrat şi un exemplar mascul de panda roşu, Benji, primit de la Zoo Zagreb, Croaţia.

„De fiecare dată când trec pe lângă acest ţarc, îmi amintesc cu plăcere când am început discuţiile cu cei de la Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi le-am spus că ne-am dori această specie. A fost un pic riscant, pentru că noi am am propus construcţia acestui spaţiu când încă nu aveam acordul coordonatorului pentru a găzdui această specie. În România nu mai există niciun astfel de exemplar. De fiecare dată când întrebam – am avut multe conversaţii destul de lungi cu coordonatorul speciei – ne întâmpina cu un refuz, diplomatic de altfel, şi el ne-a spus că dacă nu suntem membri cu drepturi depline ai EAZA (Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice) nu ne pot da, indiferent cât de mult ne am dorit noi sau cât de bune sunt condiţiile.

pui-panda-rosu-nascut-brasov
pui-panda-rosu-nascut-brasov

Însă după mai multe discuţii, mai ales pentru că, comparativă cu orice orice altă grădină zoologică din România, am fost susţinuţi de către municipalitate şi s-au făcut toate demersurile pentru ca noi să îndeplinim toate condiţiile, nu numai pentru această specie, ci şi pentru alte specii care au venit la Braşov, coordonatorul, într-un final, a hotărât ca Peggy să vină în Braşov. După un an, cu şi mai mare bucurie, am aflat din raportul pe care coordonatorul speciei îl dă la început de an că ne-a fost alocat un mascul, din Zagreb.

Chiar fusesem în vizită la Grădina Zoologică Zagreb şi am văzut puiuţii. Îi văzusem, şi am zis «Uite ce fain ar fi să avem şi noi pereche». A venit Benji. Am zis că cine ştie când, după cât timp, se vor împerechea sau nu ştiu, şi am avut o altă mare bucurie când am fost anunţat de către colegii mei că avem pui”, a explicat Alin Pânzaru, directorul Grădinii Zoologice Braşov.

Programul Zoo Brașov pentru perioada de vacanță este de luni până duminică, între orele 09.00 – 20.00.  Prețul biletelor este de 20 lei (adulți) și 10 lei pentru copii cu vârsta mai mare de 2 ani, elevi, studenţi şi persoane de peste 65 ani.  Copiii cu vârsta mai mică de 2 ani beneficiază de gratuitate.

Related posts

Luptă epică între un Abrams al SUA folosit de Ucraina și un tanc rusesc. I-a zburat turela

econtext

Romania, sub ascutisul drujbei. Cat lemn se taie in fiecare judet din Romania. Harta defrisarilor!

Asaftei Bogdan

Le Monde: Fără să vrea, Emmanuel Macron i-a dezvăluit lui Putin un secret știut de toată lumea: Occidentul are deja trupe în Ucraina

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More