15.6 C
București
14 aprilie 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Donald Trump râde de țările care încearcă să negocieze cu el taxele vamale: „Mă pupă în fund” / Ce a spus despre UE

Președintele SUA, Donald Trump, a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral, informează miercuri agenția EFE, citată de Agerpres.

Donald Trump, aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăbdare să ajungă la o înțelegere. Vă rugăm, vă rugăm domnule, ajungeți la o înțelegere. Fac orice. Fac orice, domnule”, a declarat în batjocură Trump într-un discurs rostit marți noapte la Washington D.C., la un dineu al Comitetului Național Republican (NRCC).

Trump nu i-a cruțat nici pe republicanii care nu sunt de acord cu el.

„Și apoi apare câte un republican rebel, vreun tip care vrea să ia loc la tribuna principală, spunând: ‘Cred că Congresul ar trebui să preia negocierile’. Haideți să vă spun ceva: voi nu negociați așa cum negociez eu”, a declarat președintele american.

Trump a făcut aceste comentarii cu câteva ore înainte ca ultimul val de taxe vamale pe care le-a anunțat să intre în vigoare, notează EFE.

Administrația lui Trump afirmă că zeci de țări au cerut negocieri privind taxele vamale

Casa Albă a declarat că 70 de țări au început să negocieze reduceri de taxe vamale în schimbul măsurilor de abordare a dezechilibrelor comerciale cu SUA.

Taxele suplimentare anunțate de SUA pe 2 aprilie au intrat în vigoare miercuri, inclusiv o penalizare suplimentară de 50% pentru China, ceea ce va însemna că importurile din țara asiatică vor fi supuse unui tarif de 104%, o taxă de 20% pentru Uniunea Europeană (UE) și taxe suplimentare de până la 50% pentru alte 50 de țări.

Donald Trump a respins luni oferta președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a propus reducerea la zero a taxelor UE pentru automobile și bunuri industriale importate din SUA, dacă Washingtonul va face același lucru.

Întrebat de un reporter dacă oferta a fost suficientă pentru ca el să renunțe la taxele vamale, Trump a spus: „Nu, nu este”. „Avem un deficit cu Uniunea Europeană de 350 de miliarde de dolari și acesta va dispărea rapid”, a spus Trump.

„Una dintre modalitățile prin care acesta poate dispărea ușor și rapid este că ei vor trebui să ne cumpere energia. O pot cumpăra, putem elimina 350 de miliarde de dolari într-o săptămână. Ei trebuie să cumpere și să se angajeze să cumpere o cantitate similară de energie”, a adăugat el.

Declarațiile lui Trump intervin într-un moment în care delegații din țări precum Coreea de Sud și Japonia călătoresc în Statele Unite pentru a negocia taxele vamale, în timp ce premierul italian Giorgia Meloni, o apropiată a lui Trump, va face acest lucru săptămâna viitoare

Related posts

Topul celor mai mari economii în 2024. SUA conduce, în timp ce Rusia a ieșit din Top 10

econtext

Maria Zaharova, despre decizia care poate schimba fața războiului. Rusia promite un răspuns ferm

econtext

Erdogan și Biden, discuție decisivă la summitul NATO. Marea miză aflată în joc

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More