1.6 C
București
23 decembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Donețk, încercuit de ruși. Zelenski numește un nou comandant pe frontul din regiunea estică

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Donețk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski, în cadrul măsurilor menite să îmbunătăţească situaţia trupelor din apropierea oraşelor strategice Pokrovsk şi Kurahove, unde forţele sale se retrag de pe o serie de poziţii pentru a nu fi încercuite de trupele ruse.

Ca urmare a distrugerii poziţiilor defensive de către inamicul rus, trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii din apropierea localităţilor Suji Iali şi Veseli Gai, la zece kilometri de Kurahove, a anunţat Grupul Operativ-Strategic al Forţelor Hortiţia.

Potrivit platformei de analiză a evoluţiei războiului „DeepState”, apropiată armatei ucrainene, armata rusă a ocupat încă trei sate în sectorul de front Kurahove, unde trupele ucrainene sunt semi-încercuite.

Un comandant cu experiență pe frontul din Donețk

Acest eşec, cuplat cu situaţia la fel de dificilă de pe frontul de la Pokrovsk, un alt avanpost cheie unde trupele ucrainene pierd teren, a condus la demiterea generalului Luţenko. Înlocuitorul acestuia, generalul Tarnavski, are un istoric militar mixt, pe lângă operaţiuni reuşite el conducând şi contraofensiva ucraineană eşuată din vara anului trecut. Totuşi, experienţa sa de luptă ar putea ajuta la stabilizarea situaţiei din regiune, cred unii comentatori, precum analistul militar Iuri Botusov, potrivit EFE.

Acesta din urmă consideră însă că şi alţi comandanţi sunt responsabili pentru eşecurile de pe frontul de est, inclusiv comandantul-şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski. O greşeală a armatei ucrainene, consideră Iuri Botusov, este că ar fi sacrificat prea multe resurse umane şi materiale în încercarea de a apăra poziţii care oricum urmau să fie pierdute, fiind astfel irosite inutil vieţile multor soldaţi, în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o criză de efective şi nu reuşeşte să-şi înlocuiască pierderile.

Trupele rusești înaintează

Între timp, liderul separatist pro-rus din Doneţk, Vladímir Rogov, a susţinut că trupele ruse au ridicat drapelul rus pe sediul primăriei din Kurahove. Informaţia nu este confirmată de alte surse, dar bloggeri militari ucraineni au estimat săptămâna aceasta că pierderea oraşului Kurahove „este doar o chestiune de timp” şi consideră că trupele ucrainene ar trebui să se replieze de acolo pe o linie defensivă între localităţile Pokrovsk şi Velika Novosilka.
Trupele ruse au ajuns însă şi în proximitatea oraşului Pokrovsk, un nod logistic cheie pentru armata ucraineană în Doneţk şi a cărui cucerire i-ar permite armatei ruse să perturbe aprovizionarea efectivelor ucrainene pe frontul de est şi să înainteze apoi spre Ceasov Iar, un oraş situat într-o zonă înaltă ce ar oferi avantaje tactice. De asemenea, în apropiere de Pokrovsk se află o mină de cărbune cocsificabil care este singurul furnizor intern al Ucrainei pentru această materie primă necesară industriei siderurgice.

În așteptarea învestirii lui Trump

Ofensiva rusă intensificată pe frontul din estul Ucrainei pare să aibă ca obiectiv şi obţinerea unei poziţii de negociere cât mai bune înaintea unor eventuale tratative cu Kievul ce ar putea fi impulsionate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie.

Donețk
Donețk, încercuit de ruși. Zelenski numește un nou comandant pe frontul din regiunea estică

În urma unei discuţii avute sâmbăta trecută la Paris cu preşedinţii ucrainean şi francez, Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron, Trump a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri între Ucraina şi Rusia. „Zelenski şi Ucraina ar dori să facă o înţelegere şi să oprească nebunia”, a scris după acea întâlnire Trump pe platforma sa socială Truth Social, adăugând că Ucraina a pierdut în războiul cu Rusia aproximativ 400.000 de soldaţi, iar Rusia a pierdut circa 600.000 de soldaţi, morţi şi răniţi. „Trebuie să fie o încetare a focului imediată şi negocierile să înceapă”, a indicat viitorul preşedinte al SUA.

Related posts

HARTA VIITORILOR SEFI DE JUDETE! Iata cine castiga sefiile consiliilor judetene, potrivit sondajelor! Victorie zdrobitoare pentru USL: ar castiga 26 de judete. PDL ar fi sef doar in zece judete

Asaftei Bogdan

Un nou dezechilibru tinde sa cuprinda Europa: somajul in randul tinerilor. Vezi cum evolueaza somajul in randul tinerilor in fiecare stat din UE

Asaftei Bogdan

TOPUL TARILOR EUROPENE dupa valoarea exporturilor. VEZI cate miliarde valoreaza Romania si ce tari liliputane ne depasesc

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More