33.8 C
București
18 iunie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Drumul Taberei şi Calea Victoriei devin pietonale în weekendul 8-9 iulie. Care este programul artistic

Bulevardul Drumul Taberei, între Valea Ialomiţei şi Valea Argeşului, și Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, vor fi închise pentru mașini în weekendul 8-9 iulie, iar oamenii vor putea vedea expoziții de arte decorative, spectacole, concerte și reprezentanții teatrale în stradă, a transmis Primăria Capitalei. Traficul auto va fi restricționat, iar 4 linii de autobuz vor fi deviate.

Evenimentul va ajunge pentru prima dată în acest an și în sectorul 6. „Străzi deschise – București” îi așteaptă pe bucureșteni pe traseele pietonale din Drumul Taberei, între orele 11.00 și 22.00, dar și pe Calea Victoriei, între orele 10.00 şi 22.00.

Acest lucru implică restricții de trafic auto, devierea autobuzelor, iar pe străzile pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Program artistic Străzi deschise în Drumul Taberei

Traseul pietonal din Drumul Taberei include spectacole, activități recreative și educative. „Agamiță Dandanache, Tipătescu, Zoe, Jupân Dumitrache, Rică Venturiano, Veta și celelalte personaje savuroase din celebrele piese de teatru «O scrisoare pierdută» și «O noapte furtunoasă» ale lui I.L. Caragiale vor prinde viață în acest weekend în forma unor spectacole-lectură interactive, derulate în cadrul proiectului «Ochii minții», ce vor avea loc sâmbătă, respectiv duminică, începând de la ora 14.00”, a transmis Primăria Capitalei.

Programul artistic din sectorul 6 este completat de spectacolele de magie Street Magic by Andrei Magus și de atelierele de lectură ale Bibliotecii Metropolitane București.

Totodată, în ambele zile de weekend, locuitorii sectorului 6 vor putea participa la activități sportive, zone de joacă și mișcare.

Program artistic Străzi deschise pe Calea Victoriei

Calea Victoriei devine în 8 și 9 iulie exclusiv pietonală. Copiii vor afla povești cu feline și vor putea să facă parte dintr-un club al pisicilor în „Atelierele Thomasinei”, program pregătit de Muzeul Național al Literaturii Române în grădina instituţiei, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 11.00.

Sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.00, pe trotuarul din faţa Muzeului Naţional de Artă al României, actorii Teatrului de Animație Țăndărică propun o serie de momente artistice pentru copii. Întâlnirea cu păpuşile Teatrului Ţăndărică este urmată de Parada Personajelor Operei Comice pentru Copii care începe, în ambele zile, de la ora 19.30, în zona Monumentului Renaşterii şi continuă pe Calea Victoriei până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Duminică, 9 iulie, de la ora 11.00, spectacolul-concert „Oglinda neagră” al Teatrului C.I. Nottara din faţa Muzeului Naţional de Istorie a României va fi un prilej de reîntâlnire cu personajele din schițele lui Ion Luca Caragiale.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este parte din program cu trei expoziții: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”, ce pot fi vizitate în intervalul orar 10.00-17.30.

Programul complet poate fi citit pe arcub.ro.

Mașinile nu vor avea acces, iar 4 linii de autobuz vor fi deviate

În weekendul 8-9 iulie 2023, se va permite traversarea mașinilor pe Calea Victoriei doar pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu.

Pe Calea Victoriei, traficul rutier se reia începând de la ora 22.00 până la ora 9.00. Totodată, acolo unde nu vor circula mașini se închid și pistele de biciclete.

Pe bulevardul Drumul Taberei, traficul mașinilor va fi restricționat pe segmentul de drum delimitat de intersecțiile cu strada Valea Ialomiței și strada Valea Argeșului, pe ambele sensuri. Restricțiile sunt valabile începând de sâmbătă, 8 iulie, de la ora 8.00, până luni, 10 iulie, ora 1.00.

În același timp, Traficul Societății de Transport București va fi deviat, este vorba despre autobuzele 105, 138, 232 și N121.

Linia 105 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Piața Presei” și intersecția Drumul Taberei/str. Valea Ialomiței, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe str. Valea Ialomiței, str. Valea Oltului, pȃnă la capătul de linie „Valea Oltului‟
Linia 138 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Cartier Militari‟ și intersecția Drumul Taberei/str. Valea Ialomiței, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe str. Valea Ialomiței, str. Valea Oltului, str. Valea Argeșului, Drumul Taberei, str. Brașov, Prelungire str. Brașov, pȃnă la capătul de linie „Dedeman Ghencea”;
Linia 232 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni” și intersecția Drumul Taberei/str. Valea Argeșului, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Valea Argeșului, pȃnă la capătul de linie „Valea Argeșului‟ (comun cu troleibuzele liniilor 69 şi 93)
Linia N121 va funcţiona, ȋn nopţile de 8/9, 9/10, 15/16 şi 16/17.07.2023, pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Piața Unirii‟ și intersecția Drumul Taberei/str. Valea Ialomiței, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe str. Valea Ialomiței, pȃnă la capătul de linie „Valea Ialomiţei”.

Related posts

Lista completă a armelor livrate Ucrainei de SUA. Vor spulbera pozițiile Rusiei pe front

econtext

Tramvaiul 32, blocat pe Şoseaua Alexandriei de un BMW parcat neregulamentar

econtext

Ambasadorul rus la București amenință, după declarația șefului Armatei din România

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix