Europa devine din ce în ce mai săracă. Potrivit economiștilor Pierre-André Buigues și Elie Cohen, sărăcirea relativă a zonei euro în comparație cu Statele Unite este o realitate, nu un mit.
Statele Unite, care au beneficiat de efectele celui de-Al Doilea Război Mondial și au preluat conducerea în materie de creștere economică și inovație tehnologică, și-au văzut ulterior conducerea erodată de țările europene. Tendința era incontestabilă și sugera o convergență economică a țărilor cele mai dezvoltate din Europa. Cu toate acestea, indicii recente sugerează că mecanismul a stagnat și decalajul se mărește din nou, în favoarea Statelor Unite, scrie Le Monde.
Firma de consultanță McKinsey, într-o notă din iulie 2022, sublinia că între 2010 și 2020, deci într-o perioadă de zece ani, Uniunea Europeană a înregistrat o creștere medie anuală a produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor de 0,8%, adică jumătate din cea a Statelor Unite (1,7%).
Datele Băncii Mondiale (BM) par să confirme acest declin economic în țările din zona euro. În 2010, PIB-ul pe cap de locuitor măsurat în dolari a fost cu 30% mai mare în Statele Unite comparativ cu zona euro. În 2022, doisprezece ani mai târziu, decalajul s-a dublat: cu 87% mai mult în Statele Unite decât în zona euro.
Un diagnostic incontestabil
O observație similară și pentru Franța, mai ales după pandemia de Covid-19: „Productivitatea muncii stagnează în Franța din 2019 încoace” și, potrivit unor experți citați de Banca Națională a Franței, decalajul dintre nivelul de productivitate observat în trimestrul II-lea al anului 2023 și nivelul care ar fi fost atins dacă productivitatea pe cap de locuitor ar fi crescut conform trendului 2010-2019 ar fi de 8,5%.
Wall Street Journal, în ediția sa din 17 iulie 2023, remarca faptul că Europa este caracterizată de „o populație în vârstă care preferă timpul liber și securitatea locului de muncă în locul veniturilor și provocărilor.
Diagnosticul pare incontestabil, dar este contrazis la nivel european. Pentru Zsolt Darvas (Institutul Bruegel, Bruxelles), comparațiile în dolari actuali sunt înșelătoare, din cauza fluctuațiilor semnificative ale cursului de schimb dintre euro și dolar: în 2000, 1 euro valora 0,92 dolari; în 2008, 1,47 USD; astăzi, 1,09 USD.
Economistul sugerează așadar o corectare a calculului PIB-ului folosind datele de paritate a puterii de cumpărare (PPP), un bun indicator pentru comparațiile internaționale, deoarece PPP-urile corectează fluctuațiile cursului de schimb și sugerează utilizarea productivității muncii măsurată prin cantitatea de avere creată pe oră și pe angajat.
Eterogenitatea zonei euro
Potrivit economistului de la Institutul Bruegel, în 2022, Germania și Franța aveau un nivel de productivitate orară corectat în PPP apropiat de cel al Statelor Unite, deci nu ar exista o scădere a productivității zonei euro în comparație cu Statele Unite. Cu toate acestea, acest discurs optimist este contrazis de creșterea economică din Europa, comparativ cu Statele Unite. Potrivit datelor Băncii Mondiale, PIB-ul SUA a crescut cu 28% de la criza financiară din 2008, comparativ cu aproximativ 13% în Europa.
Cum putem explica acest declin economic, concentrându-ne doar pe zona euro? Să remarcăm mai întâi eterogenitatea puternică a acestei zone: cele mai mari patru țări (Germania, Franța, Italia și Spania) reprezintă 75% din populația zonei euro, care include 19 țări, dar aceste patru țări se caracterizează prin parametri foarte diferiți la capitolele demografie, productivitate, rate de activitate și cheltuieli de cercetare și dezvoltare.
Demografie: populația activă (15-64 ani) a crescut cu 21% în Statele Unite din 1998 până în 2022, față de 17% în zona euro, și acest decalaj este în creștere. Astăzi, este de 1% pe an, ceea ce în următorii ani va avea efect de multiplicare.
Timpul de lucru: cu un număr total de ore lucrate mult mai mic în zona euro comparativ cu Statele Unite – acest decalaj este de 25% în cazul Germaniei, este clar că europenii au ales timpul liber. Tendința este descendentă în Europa, reflectând această preferință.
Între 1960 și 2023, se înregistrează o scădere cu mai puțin de 10% a numărului de ore lucrate în Statele Unite, față de 20% până la 30% în Europa (Erik Nielsen, Unicredit, februarie 2024).
Rata de activitate: procentul populației între 15 și 64 de ani ocupată în câmpul muncii este de 72% în Statele Unite, cu siguranță o cifră mai mică decât cea a Germaniei, dar semnificativ mai mare decât cea a Franței, și mai ales a Italiei și Spaniei. Reforma pensiilor din Franța arată dificultățile politicilor care vizează creșterea ratei de activitate în Europa.
Prețurile energiei: Statele Unite beneficiază de prețuri la energie foarte avantajoase, de trei ori mai mici decât Europa, și dispun de rezerve considerabile de energie fosilă. În comparație cu zona euro, aceasta constituie un avantaj competitiv acum, dar și pentru anii următori, ceea ce determină anumite industrii europene să-și relocheze fabricile peste Atlantic.
Inovații tehnologice și cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare: Statele Unite cheltuiesc 3,5% din PIB pe cercetare și dezvoltare, față de 2,2% în zona euro (Franța) și aproximativ 1,4% în Italia și Spania. Doar Germania iese în evidență, având doar 0,4 puncte din PIB mai puțin decât Statele Unite. În plus, acestea din urmă au un mediu favorabil inovației tehnologice, ușurință în strângerea de capital, parteneriat de cercetare între universități de prestigiu și mari companii sau start-up-uri.
Prin urmare, Europa devine din ce în ce mai săracă în comparație cu Statele Unite. Cei cinci factori menționați aici au jucat un rol decisiv în explicarea decalajului de creștere și este greu de imaginat cum ar putea zona euro, în anii următori, să corecteze tendințele structurale ale ocupării forței de muncă pentru a compensa deficitul de creștere din Europa.
Pe de altă parte, nicio inevitabilitate nu condamnă Europa să investească insuficient în cercetare, să neglijeze oportunitățile inteligenței artificiale și să renunțe la transferul tranziției energetice către China. Problema productivității și inovației este decisivă pentru ca Europa să rupă spirala relativei sărăciri.
(Articol realizat cu sprijinul Rador Radio România)
