11.1 C
București
8 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Exclusiv! Adio, reorganizare? J. Hahn, comisarul european pentru politica regionala, recomanda Romaniei sa pastreze organizarea actuala

Comisia Europeana ne taie aripile! Reorganizarea administrativa a Romaniei nu este vazuta cu ochi prea buni la Bruxelles.

Comisarul european Johannes Hahn a declarat, intr-un interviu in exclusivitate pentru Econtext.ro, ca Romania trebuie sa-si puna in aplicare programele de dezvoltare regionala pentru perioada 2007 – 2013 in structurile in care aceste programe au fost concepute si convenite cu CE.

Cu alte cuvinte, Comisia Europeana (CE) recomanda Romaniei sa-si realizeze programul de dezvoltare a tarii in forma actuala. Adica, in organizarea administrativa actuala.

Ulterior, adauga Johannes Hahn, dupa 2013, Comisia Europeana este pregatita sa sprijine autoritatile romane in eforturile de a ajunge la cea mai eficienta structura.

Sa mai spunem ca Johannes Hahn este cea mai indicata persoana din Comisia Europeana cand vine vorba de reorganizare administrativ-teritoriala. De ce? Simplu! El este comisarul european pentru politica regionala!

Reorganizarea inainte de 2013 are efecte asupra fondurilor europene primite prin Programul de Coeziune

In plus, mai trebuie spus ca politicile de dezvoltare si finantare de la nivelul fiecarui stat din UE au fost realizate pentru perioara 2007 – 2013. Tocmai din acest motiv, Johannes Hahn precizeaza si ca o modificare a organizarii administrative inainte de expirarea acestei perioade are impact asupra fondurilor europene pe care le primim prin Programul de Coeziune.

Mai mult, inainte de a incepe un astfel de demers, ar fi fost normal ca autoritatile romane sa se consulte cu oficialii europeni. Ceea ce nu s-a intamplat.

Interviul atinge si alte teme, precum fondurile europene, programul de dezvoltare REGIO, strategia privind dezvoltarea zonei Dunarii, etc.

 

Iata interviul pe larg:

 

Despre reorganizarea Romaniei

 

Econtext: Romania este cuprinsa in acest moment intr-o disputa de proportii in ceea ce priveste reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii. Ati primit vreo notificarea din partea Romaniei despre aceasta intentie?

Johannes Hahn: Comisia este constienta ca exista o dezbatere interna pe acest subiect, dar nu a primit o informare oficiala sau o notificare in acest sens.

 

Econtext: Credeti ca este binevenita o astfel de modificare. Ar avea de castigat, de pierdut Romania daca ia acum o astfel de decizie?

Johannes Hahn: Avand in vedere momentul avansat in timp al actualului program (n. red. actualul program se refera la perioada 2007 – 2013, perioada pentru care au fost realizate politici de dezvoltare pentru fiecare stat UE) si de nevoia de a accelera punerea in aplicare a programelor de dezvoltare regionala in Romania pentru perioada 2007 – 2013, credem ca autoritatile romane ar trebui sa-si concentreze eforturile pe implementarea programelor operationale in structurile in care au fost concepute si convenite cu CE.

Bineinteles, dupa 2013, Comisia Europeana este pregatita sa sprijine autoritatile romane in eforturile de a ajunge la structura cea mai eficienta pentru perioada urmatoare.

 

Reorganizarea are efecte asupra fondurilor europene actuale

 

Econtext: Motivatia unei astfel de reorganizari este absorbtia fondurilor europene. De altfel, si Romania si Bulgaria iau in calcul aceasta varianta, sa-si schimbe impartirea administrativa pentru a creste absorbtia fondurilor. Are reorganizarea acest impact? Sunt si parti negative ale acestei solutii?

Johannes Hahn: In prezent, Romania este impartita in regiuni de dezvoltare, care au fost clasificate de Eurostat (n. red. Institutul European de Statistica) la nivelul NUTS 2. Pentru moment, toate regiunile de dezvoltare sunt acoperite de Programul Regional de Dezvoltare si sunt finantate prin Politica de Coeziune si prin Obiectivul de Convergenta.

Orice modificare in diviziunea administrativa a tarii va trebui sa fie notificata Comisiei, potrivit legislatiei europene. Orice schimbare administrativa poate fi luata in considerare in functie de impactul pe care il poate avea asupra politicii de coeziune din aceasta perioada sau dintr-un interval viitor.

In ceea ce priveste Bulgaria, Guvernul nu a anuntat inca strategia de organizare pentru perioada urmatoare de finantare (n. red. care incepe din 2013, dupa cum am mentionat anterior, perioada actuala de dezvoltare si finantare este intre 2007 – 2013). Dar se constientizeaza necesitatea unui grad mai mare de descentralizare in gestionarea fondurilor UE.

 

Absorbtia fondurilor europene

 

Econtext: Ce ar trebui facut pentru a creste absorbtia fondurilor europene in tari sarace precum Romania si Bulgaria? Ce solutii concrete poate aplica Romania pentru a creste aceasta absorbtie?

Johannes Hahn: Politica de coeziune, in conformitate cu primul sau obiectiv, care este convergenta intre regiunile europene, se adreseaza disparitatilor regionale din Europa. Iar prin aceasta politica se finanteaza regiuni in care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic de 75% din media UE. Pentru perioada 2007 – 2013, toate regiunile Romaniei au beneficiat de fonduri europene care au finantat acest obiectiv. Pentru prima data, Romania este beneficiar direct al politicii de coeziune, care ii acopera intregul teritoriu.

Econtext: Cu ce dificultati se confrunta Romania in cadrul programelor operationale?

Johannes Hahn: In punerea in aplicare a celor sapte programe operationale finantate prin fonduri UE in Romania, sunt intalnite dificultati in ceea ce priveste capacitatea administrativa si a bunei guvernari, care, din experienta altor tari din UE, s-au dovedit a fi doua elemente cheie ale succesului in realizarea politicii de coeziune. La finalul anului 2010, presedintele Barroso a ridicat aceasta problema autoritatilor romane pentru a aborda adecvat dificultatile intampinate.

Guvernul roman a oferit un raspuns prin elaborarea unui plan prioritar de actiune care sa identifice principalele obstacole care afecteaza absorbtia fondurilor europene. Dar acum trebuie sa se concentreze pe aplicarea masurilor pentru inlaturarea acestor obstacole.

 

Econtext: Cum stau bulgarii, vesnicii nostri companioni, la acest capitol?

Johannes Hahn: In ceea ce priveste Bulgaria, ea a realizat progrese importante in absorbtia fondurilor europene in anul care a trecut. Cu toate ca situatia trebuie imbunatatita in continuare, Bulgaria urmeaza directia corecta, iar Guvernul a luat o serie de masuri pentru a accelera in continuare implementarea practica si financiara a programelor, in special implicarea puternica si coordonata intr-un numar de institutii financiare internationale, printre care si in Banca Europeana de Investitii, Banca Mondiala si in Banca Europeana de Reconstrictie si Dezvoltare.

Programul de dezvoltare regionala a Romaniei – REGIO. Acest program are alocata suma de 4,3 miliarde de euro. Sunt intarzieri mari in implementarea sa

 

Econtext: Care sunt caracteristicile pozitive si negative ale Programul Operational Regional REGIO? Exista proiecte importante care se confrunta cu mari intarzieri?

Johannes Hahn: Programul Operational Regional in Romania are alocata o finantare de 4,3 miliarde de euro, atat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, cat si prin cofinantare nationala.

Programul REGIO sustine dezvoltarea urbana, infrastructura rutiera a tarii, infrastructura de turism si promovarea turismului, dar contribuie si la dezvoltarea mediului de afaceri, astfel incat Romania sa devina o tara atractiva pentru a trai in ea, pentru a o vizita si pentru a investi in ea.

 

Econtext: Dar sunt intarzieri in aplicarea acestui program?

Johannes Hahn: Implementarea acestui program, la fel ca in cazul tuturor programelor finantate prin Fondurile Structurale in Romania, se confrunta cu intarzieri semnificative. Astfel, in al cincelea an de implementare a fondurilor structurale in Romania, absorbtia acestor fonduri masurata prin rambursarile facute de Comisia Europeana se situeaza la un nivel foarte scazut.

Pentru a reusi sa atraga si sa utilizeze intraga suma alocata pentru perioada 2007 – 2013, autoritatile din Romania trebuie sa accelereze drastic implementarea proiectelor si realizarea platilor pentru a evita pierderea fondurilor disponibile.

 

Strategia Dunarii. Azi, pe 24 iunie 2011, se voteaza aceasta strategie in Consiliul European

 

Econtext: La jumatatea anului 2010 ati declarat ca exista mai mult de 100 de proiecte depuse pentru strategia Dunarii. Ce s-a intamplat de atunci? Cand putem vedea o crestere a comertului pe Dunare?

Johannes Hahn: Strategia UE pentru regiunea Dunarii (EUSDR) a fost adoptata de Comisia Europeana pe data de 8 decembrie 2010. Iar sefii de stat urmeaza sa-si confirme sprijinul pentru aceasta strategie pe data de 24 iunie, in cadrul Consiliului European. In mai 2011, au fost formate 12 grupuri de experti care se ocupa de aceasta strategie.

Printre sarcinile lor este inclusa si coordonarea lucrarilor privind implementarea strategiilor in fiecare tara, identificarea finantarilor pentru proiectele propuse, pregatirea pozitiilor comune legate de teme prioritare cum ar fi imbunatatirea conditiilor de navigare pe Dunare, masuri de prevenire a inundatiilor, promovarea IMM-urilor si cresterea investitiilor in cercetare.

In ceea ce priveste comertul pe Dunare si conectarea cailor navigabile din interiorul tarii, grupul de experti pe domeniul navigatiilor va propune masuri pentru imbunatatirea conditiilor de navigare. Comisia s-a angajat sa promoveze Dunarea ca un canal navigabil prin cateva initiative, cum ar fi, de exemplu, proiectul prioritar TEN-T, numarul 18.

 

 

http://www.econtext.ro/dosar–2/interviu–2/exclusiv-adio-reorganizare-j-hahn-comisarul-european-pentru-politica-regionala-recomanda-romaniei-sa-pastreze-organizarea-actuala.html

 

Related posts

Cel mai mare mafiot din Italia, arestat! Era căutat de 30 ani!

Avramescu Radu

Noua Lege a pensiilor a fost promulgată! Klaus Iohannis tocmai a semnat decretul

econtext

Două cutremure în numai 3 minute în România, exact în același loc. Ce magnitudine au avut?

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More