3.3 C
București
19 martie 2024
econtext.ro
ACTUAL

EXCLUSIV! Cum se fraudează ajutorul de stat: trucaj total la Măsura 3. AVEM DOVADA pentru regiunea București – Ilfov

EXCLUSIV! Cum se fraudează ajutorul de stat: trucaj total la Măsura 3. AVEM DOVADA pentru regiunea București – Ilfov

Măsura 3 – ajutor de stat. Scandal uriaș la publicarea listelor preliminare cu aplicanții la granturile de investiții de câte 50.000-200.000 de euro de la Măsura 3, inițiată de Ministerul Economiei. La finalul anului trecut, Ministerul Economiei a demarat o nouă schema de ajutorare a IMM-urilor, în contextual crizei generate de pandemia COVID 19.

În cadrul acestui ajutor de stat, Măsura 3, s-au oferit granturi pentru investiții de până la 200.000 Euro pentru IMM-uri. Sesiunea de înscrieri a fost deschisă în perioada 3 decembrie 2020, ora 10.00 – 29 ianuarie 2021, ora 20.00.

În total, au fost 27.736 de aplicanți, în jur de 40% din companii depunând dosarul pe ultima sută de metri, în ultimele două zile.

Cel mai important criteriu în acordarea granturilor a fost procentul de cofinanțare, ierarhia preliminară a firmelor care au obținut aceste fonduri a fost generată de acest indicator (fiind luate în calcul IMM-urile care au obținut un punctaj total de 100 de puncte).

Și surpriză! Cum se fraudează granturile de investiții: trucaj total la Măsura 3 – ajutor de stat pentru IMM

După ce au fost publicate listele preliminare cu firmele care au ”câștigat” finanțare, au apărut imediat voci care au contestat ierarhiile prezentate. Una din criticile vehemente a vizat nivelul de cofinanțare al firmelor câștigătoare, mai ales a firmelor care au depus dosare pe final, în ultimele zile.

Iar Econtext a analizat listele cu toate firmele și putem confirma că suspiciunile sunt reale. Da, putem afirma clar: există anomalii în listele cu firmele câștigătoare de la Măsura 3, anomalii care arată că au existat FRAUDE în cadrul acestei scheme de ajutor de stat.

Mai precis, este clar că multe din firmele care au depus dosarul pe ultima sută de metri au beneficiat de informații din interior, astfel încât au ajustat (au urcat) nivelul cofinanțării ca să fie siguri că vor obține aceste fonduri.

Practic, multe din aceste firme au așteptat până în ultimul moment, apoi au primit informații din interior (din Ministerul Economiei, persoane care aveau acces la platformă etc) și au ridicat nivelul cofinanțării la un nivel care să le asigure obținerea acestor fonduri.

Măsura 3 – ajutor de stat. Care este argumentul care stă la baza acestor afirmații? Simplu! Econtext a calculat procentul IMM-urilor care au aplicat în ultimele două zile. Și am calculat atât din tabăra câștigătoare, cât și din tabăra necâștigătoare. Dacă nu ar fi existat nicio fraudă, acest procent ar trebui să fie relative egal, cu mici diferențe. Egal în toate secțiunile.

Datele nu mint

Și iată ce zic datele. Și ne referim în acest prim episod doar la regiunea București – Ilfov. Astfel, pentru această regiune, au aplicat pentru Măsura 3 un număr de 3131 de IMM-uri. Din acestea, 2457 au avut un punctaj total de 100 de puncte. Iar din acestea 2457, au obținut fonduri (din analiza preliminară) un număr de 531 de companii. Ultimul nivel al procentului de cofinanțare a fost de 56,51%.

Și am realizat două calculi simple: câte firme care au depus dosarul în ultimele 2 zile se află printre câștigători și câte printre perdanți. Procentual!

Astfel, din cele 531 de societăți care au obținut granturi, nu mai puțin de 369 au aplicat în ultimele două zile! Adică 69,5%! Un procent incredibil! Iar în primele 100, procentul e și mai drastic: 76 au aplicat pe ultima sută de metri!

Adică procent de 76%! Asta arată dimensiunea escrocheriei cu Măsura 3. Da, escrocherie pe față, iar aceste afirmații sunt susținute de celelalte date.

Măsura 3 – ajutor de stat. Așadar, în ”partea a doua” a clasamentului, acollo unde se află perdanții, firmele care au aplicat, dar nu s-au calificat pe lista câștigătoare, procentul companiilor care au aplicat în ultima clipă este mult mai redus.

Se apropie, practice, de media totală. Pe scurt, din restul companiilor cu punctaj de 100 de pucnte, doar 42% au aplicat în ultimele două zile.

Concluzii

Diferențe uriașe! Nu se poate ca 70% din cei care au câștigat să fi aplicat în ultimele 2 zile, când media este, în rest, de 42%! Aceste diferențe arată clar dimensiunea FRAUDEI! Este necesar ca instituțiile abilitate să intervină. Este clar că această procedură trebuie anulată, datele, cifrele sunt CLARE.

Related posts

13 unități de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei, se află în proces de reabilitare

econtext

Primăria Sectorului 2 continuă curățenia generală pe străzile din sector. Joi, 6 iulie, se intervine pe Bulevardul Ferdinand I

econtext

Prognoza meteo, actualizată. Ce ne așteaptă în următoarele zile

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More