Gilda Lazăr pleacă de la JTI România, unde a ocupat în ultimii 27 de ani poziția d Head of Corporate Affairs &Communications – potrivit unor surse din companie. “Începând cu 1 ianuarie 2025, contractul meu cu JTI România va înceta”, ne-a confirmat Gilda Lazăr, pentru CursDeGuvernare.
Gilda Lazăr a declarat că e vorba de încetarea contractului: „JTI a fost pentru mine mai mult decât un simplu loc de muncă. Un spațiu al alegerii și libertății, în care am putut să rămân eu însămi, promovând aceleași principii și valori”, a spus fosta jurnalistă, recunoscută ca lider de opinie în presa anilor ‘90. “Din 1997 și până în prezent, am reușit să ofer JTI o voce clară, puternică și o identitate corporatistă vie și plină de substanță.
Mulțumesc conducerii companiei pentru că a înțeles importanța comunicării deschise cu autoritățile, a implicării în rezolvarea problemelor reale ale comunității, precum și a investițiilor în cultură. Și, bineînțeles, mulțumesc echipei mele extraordinare”, a declarat ea. Întrebată ce se va întâmpla, după plecarea ei, cu programul Bursele JTI pentru jurnaliști, sau cu Întâlnirile JTI, pe care le-a inițiat și care se desfășoară în continuu de 25 de ani, Gilda Lazăr și-a exprimat speranța că acestea vor continua “într-o formă sau alta”. Zeci de ziariști din România s-au specializat, de-a lungul anilor, prin Bursele JTI, în instituțiile europene și la mari trusturi de presă occidentale. În ce privește planurile de viitor și următoarea poziție în piață, Gilda Lazăr a spune că vizează zona antreprenorială: “Voi face mai departe ceea ce știu mai bine și, cu siguranță, nu mă voi plictisi.
După presă, administrație și multinațională, vine vremea antreprenoriatului, care lipsea din experiența mea profesională. Și, desigur, voi continua activitatea la Universitatea București, unde sunt profesor asociat”, a precizat ea.
Gilda Lazăr este unul dintre cei mai respectați profesioniști în comunicare, un pionier în domeniul Public Affairs/Corporate Affairs. Cu 27 de ani în JTI, este, de asemenea, unul dintre cei mai longevivi executivi din România. “Oricum, nu mai aveam nicio șansă să concurez cu domnul Mugur Isărescu la acest capitol”, a încheiat ea cu umor. E absolventă a Facultății de Filologie din cadrul Universității București. Deține un Master în Dreptul Afacerilor la URA și un certificat în Corporate Community Relations la Boston College, urmând numeroase cursuri de pregătire la London School of Economics, INSEAD, IMD, MCE, Ashridge etc. A lucrat ca redactor la Dreptatea, România liberă și Radio Europa Liberă, realizator la Tele 7 abc și TVR, corespondent la Lumea Liberă din New York și director al cotidianului Curentul. A fost reprezentant al National Forum Foundation pentru țările Europei Centrale și de Est și Purtător de cuvânt al Ministerului Român al Afacerilor Externe.
În ceea ce privește persoana care îi va succeda în funcția de director Corporate Affairs și Comunicare pentru JTI România, Moldova și Bulgaria, aceasta urmează să fie anunțată oficial de către companie.