Ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, vorbește, într-un articol de opinie în publicația ultraconservatoare Arktos, despre „noua ordine mondială” și cum vede Rusia.
Ideologul lui Putin. Alexander Dughin afirmă că Occidentul nu mai există ca o entitate unificată, Trump și Putin remodelând ordinea mondială printr-o revoluție conservatoare, în care Canada și Groenlanda pot ajunge sub controlul SUA, părți din Europa de Est aparțin Rusiei, iar Europa trebuie fie să devină mare, fie să dispară.
„Este remarcabil faptul că președintele Putin și președintele Trump au vorbit în sfârșit la telefon. Acesta este un adevărat progres, deoarece liderii a două mari puteri au inițiat un dialog. Bineînțeles, problemele pe care le-au discutat se referă la ordinea globală. Nu se cuvine ca liderii a două mari puteri să vorbească despre chestiuni minore fără a defini mai întâi noi parametri pentru ordinea mondială”, susține Alexandr Dughin, în publicația ultraconservatoare Arktos.
„Europa trebuie să devină mare, fie va înceta să existe cu totul”
Potrivit lui Alexandr Dughin, Tump și aliații săi au modificat radical „cursul colectiv al Occidentului cu 180 de grade”.
„Mai mult, Occidentul colectiv ca entitate pur și simplu nu mai există. În schimb, există acum Statele Unite – Marea Americă – care a devenit mare în scurta perioadă a mandatului lui Trump și, pentru moment, există încă Europa liberală, globalistă. Dar aceasta este o regretabilă neînțelegere. Europa trebuie să fie adusă în conformitate cu modelul multipolar mai larg cu care sunt de acord atât Trump, cât și Putin. Ca și Xi Jinping, marele conducător al Chinei Mari, și Modi, marele conducător al Indiei Mari. Prin urmare, Europa trebuie fie să devină mare, fie va înceta să existe cu totul, iar noi vom uita de ea”, susține Alexandr Dughin.
Ideologul lui Putin explică și care sunt dorințele Rusiei în negocierile care ar putea redefini sferele de influență și, inclusiv împărțirea Europei.
Dughin: Ucraina este a noastră. Punct!
„În consecință, cred că viitorul previzibil al lumii moderne este o alianță între Rusia lui Putin și America lui Trump. Cu toate acestea, înainte ca acest lucru să se întâmple, trebuie rezolvată cea mai critică problemă litigioasă – problema Ucrainei. Ucraina trebuie să ne aparțină nouă și nimănui altcuiva. Nu Europei, nu Americii. (…) Și chiar dacă Europa de Vest devine americană, probabil că nici noi nu vom avea prea multe obiecții. După cum a spus odată Putin, elitele europene sunt doar niște cățeluși care dau din coadă în fața stăpânului lor american. Ei bine, lăsați-le să dea din coadă – în cele din urmă nu ne privește. Dar Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte din Europa de Est ne aparțin definitiv în noua hartă a redistribuirii globale. Nu există nicio îndoială în această privință”, susține Dughin.
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, susține Dughin, Rusia se îndreaptă spre crearea unei uniuni statale cu Iranul.
„În această privință, ne aflăm într-adevăr în contradicție cu Statele Unite. Și ce dacă? Nu este mare lucru. Da, statul de uniune Rusia-Iran se va opune alianței SUA-Israel. Dar, în cele din urmă, vom găsi în mod inevitabil formule comune pentru un armistițiu și zone de influență reciprocă în această confruntare.
Ucraina, însă, nu ar trebui să joace niciun rol în această ecuație. Ucraina este a noastră – o parte a Rusiei, punct. Belarus este aliatul nostru, punct. Iranul este statul nostru unitar, punct. De aici, vom construi un echilibru mai nuanțat al relațiilor. Iar dacă Europa încetează să mai existe ca subiect, atunci este doar vina lor – au adus-o asupra lor. Repet: fie Europa va fi mare, fie va înceta pur și simplu să existe cu totul”, a concluzionat ideologul lui Putin.