4.8 C
București
14 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Kupiansk a devenit „epicentrul” ostilităţilor din Ucraina, după întăririle substanţiale primite de ruşi

Oficialii ucraineni spun că întăririle substanţiale primite de ruşi au transformat frontul nordic din zona Kupiansk, în regiunea estică Harkov, în „epicentrul” ostilităţilor, dar dau asigurări că apărarea ucraineană rezistă.

Ruslan Muzîciuk, purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale, a declarat joi la televiziunea ucraineană că „direcţia Kupiansk rămâne epicentrul ostilităţilor, unde inamicul îşi concentrează principalele eforturi”.

„Numărul forţelor şi mijloacelor inamicului şi activarea recentă a acestuia în această zonă a frontului au ca scop încercarea de a întoarce situaţia în această secţiune a frontului”, a adăugat Muzîciuk, potrivit CNN.

Oficialul a precizat că ruşii au adus unităţi de asalt aeropurtate şi „au primit ca întăriri unităţi de tancuri, care, cu sprijinul aviaţiei şi artileriei, încearcă să atace poziţiile apărătorilor ucraineni”.

„În ultimele săptămâni, au avut loc peste 50 de atacuri aeriene în fiecare zi, iar uneori mai mult de 80”, a spus el.

559 de atacuri de artilerie într-o zi

Ofensiva rusă a fost concepută pentru a atrage mai multe unităţi ucrainene în zonă, a explicat Muzîciuk, dar el nu a exclus o încercare de a recaptura chiar oraşul Kupiansk.

Un alt oficial al Gărzii Naţionale, Mîkola Urşalovici, a declarat că unităţile ucrainene au reuşit să menţină controlul asupra înălţimilor dominante din jurul Vilşana şi Novoselivske, două sate situate la est de Kupiansk, unde ruşii susţin că au făcut unele progrese.

La rândul său, Serhii Cerevati, comandantul adjunct al Grupului militar de Est, a declarat că „direcţia Kupiansk rămâne una dintre cele în care inamicul încearcă să preia iniţiativa”.

Cerevati a declarat că apărarea „a fost întărită, iar capacităţile de atac au fost îmbunătăţite. Aşadar, situaţia este dificilă, dar sub control”, a asigurat oficialul militar. El a adăugat că, într-o singură zi, ruşii au folosit artileria de 559 de ori, pe lângă raidurile aeriene.

Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a declarat că joi dimineaţă oraşul Kupiansk a fost bombardat din nou, declanşând un incendiu, dar fără a provoca victime, relatează News.ro.

Civilii, somați să plece din Kupiansk

Între timp, autorităţile ucrainene au emis un ordin de evacuare obligatorie a oraşului Kupiansk şi a zonelor înconjurătoare, din cauza bombardamentelor intense ale Rusiei asupra zonei.

Kupiansk a fost unul dintre oraşele eliberate în septembrie anul trecut în cadrul unei ofensive ucrainene fulgerătoare, dar în ultimele săptămâni Rusia şi-a intensificat eforturile de a recaptura localitatea.

Ordinul precizează că a fost anunţată evacuarea obligatorie a locuitorilor din oraş, precum şi din Zaoskilia, care se află pe malul estic al râului Oskil.

Andrii Kanaşevici, şeful interimar al administraţiei militare din districtul Kupiansk, a declarat că „teroriştii ruşi devin şi mai cinici şi complet indiferenţi faţă de viaţa umană. Ca urmare, aproape în fiecare zi avem morţi şi răniţi în rândul populaţiei civile”.

„Sugerăm locuitorilor din districtul Kupiansk să ia o decizie responsabilă şi informată de a pleca temporar în teritoriile sigure din regiunea Harkov”, a declarat Kanaşevici.

Doi civili au fost răniţi în cursul nopţii în urma unor bombardamente ruseşti într-un sat la nord de Kupiansk, a declarat joi un oficial militar ucrainean, în timp ce forţele Moscovei îşi intensifică atacurile în zonă. Oleh Siniehubov, şeful administraţiei militare regionale Harkov, a declarat că victimele au fost raportate în satul Kindraşivka.

Între timp, clădirea Consiliului orăşenesc din Kupiansk a fost lovită de un atac aerian, a precizat el. „În ultimele 24 de ore, ruşii au bombardat masiv aşezările din districtele Bohoduhiv, Harkov, Ciuhuiv, Izium şi Kupiansk cu bombe aeriene ghidate şi alte arme”, a declarat Siniehubov. Apărarea ucraineană a respins atacurile ruseşti în zonele Sinkivka şi Ivanivka, la nord-est de Kupiansk, a adăugat el.

Luptele grele continuă în sudul Ucrainei, într-un aparent blocaj

Rapoartele de ambele părţi ale frontului indică faptul că luptele grele continuă în sudul Ucrainei, cu angajarea artileriei, rachetelor şi avioanelor de luptă, dar cu puţine schimbări teritoriale de vreo parte sau cealaltă.

Oficialii pro-ruşi din regiunea Zaporojie spun că forţele aeriene ruse au efectuat lovituri „masive” împotriva poziţiilor ucrainene de pe linia frontului. „Forţele noastre aerospaţiale efectuează un atac masiv asupra concentraţiilor de trupe ale armatei ucrainene”, a declarat joi dimineaţă Vladimir Rogov, membru al administraţiei instalate de Rusia în regiunea Zaporojie.

Rogov a declarat că au fost lansate bombe ghidate (FAB-250M62) asupra unor trupe şi depozite de muniţii ucrainene din apropiere de Orihiv şi Huliapole, ambele oraşe din eşalonul din spate al Ucrainei în sud.

Un important blogger militar rus, WarGonzo, a declarat că ucrainenii au continuat operaţiunile ofensive în apropiere de Verbove, în încercarea de a străpunge liniile ruseşti. „Scopul este de a forţa forţele armate ruse să deplaseze continuu rezervele tactice în apropierea liniei de contact. Acest lucru creează probleme pentru partea care se apără, mai ales atunci când artileria inamicului lucrează din greu”, a scris WarGonzo. El a precizat că forţele ruseşti au lovit trupele ucrainene în diferite puncte de pe sau imediat în spatele liniilor de front, în jurul Lobkove, Platîhatki şi Novodanlivka.

Evgheni Baliţki, şeful interimar al administraţiei militare din regiunea Zaporojie, numit de ruşi, a declarat că situaţia pe linia de contact „rămâne tensionată”.

„Vedem că inamicul are pierderi foarte mari”, a susţinut el.

Baliţki a declarat că ucrainenii au bombardat aşezările ocupate de peste 50 de ori în ultimele 24 de ore. El a precizat că un atac cu rachete ucrainene, miercuri, asupra oraşului Trudove, situat mult în spatele liniilor de front ruseşti, a ucis cinci persoane la o fabrică şi a rănit alte şapte.

Pe de altă parte, primarul ucrainean al oraşului Melitpol din sudul ţării, Ivan Fedorov, a declarat că întăririle ruseşti sunt aduse prin oraş din Crimeea, în timp ce echipamentele avariate sunt retrase pe calea ferată.

„De ieri, transferul de echipamente militare prin Melitopol s-a intensificat. Inamicul trage tunuri, tancuri şi transportoare blindate de trupe din Crimeea în direcţia Zaporojie”, a afirmat pe Telegram un canal neoficial de ştiri, RIA Melitopol. „De asemenea, se mută înapoi echipamente care sunt deja stricate. Sunt multe camioane de alimentare avariate. Acestea sunt transportate pe platfome sau cu tractoare”, a scris RIA Melitopol.

Related posts

Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una

econtext

Ce pot face ucrainenii cu avionul Mirage-5 din Franța. Are 6300 kg de arme, inclusiv rachetele SCALP

econtext

Americanii au renunțat la această armă. Ucrainenii o folosesc pentru a apăra avioanele F-16

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More