15.8 C
București
8 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Marcel Ciolacu vrea neapărat creșteri de pensii. Reforma fiscală, în anii viitori

În urma agitației din coaliție referitoare la Legea pensiilor, Marcel Ciolacu reiterează că Guvernul e hotărât să crească pensiile începând de anul viitor, având în vedere că nimeni nu poate trăi cu o sumă de sub 2.000 de lei pe lună.

Referitor la pensii, Marcel Ciolacu a punctat că România are cel mai scăzut prag al sărăciei din Europa. Premierul a menționat apoi că știe faptul că trebuie să se vină cu o reformă fiscală sustenabilă în anii viitori, dar a promis că se vor găsi soluții.

Marcel Ciolacu ar vrea creșteri de pensii

„Știu discuția aprinsă pe Legea pensiilor, dacă e sau nu sustenabilă, atât anul acesta, cât și în anii viitori. Eu nu am prins niciun bunic în viață și acum nu mai am părinți în viață.

Dacă dumneavoastră credeți că trebuie să continuăm cu o pensie medie pe luna octombrie de 1.980 de lei, vă anunț că nu se mai poate. E inuman”, a declarat Ciolacu, prezent la o întâlnire cu primarii din țară.

Comentariile prim-ministrului vin după ce săptămâna trecută a fost scandal în Guvern pe Legea pensiilor. Ministrul de Finanțe Marcel Boloș ar fi refuzat să-și dea avizul pentru noua lege. Mai mult, a transmis că Guvernul Ciolacu ar trebui să-și asume răspunderea pentru găsirea banilor.

„S-a terminat cu „paratrăsnetul” ministerul/ministrul Finanțelor. Guvernul Ciolacu, în ansamblu, să își asume foarte clar găsirea banilor pentru pensii.

Nu trebuie repetată greșeala din 2019 în perioada Cabinetului Dăncilă în care se promiteau majorări de 40 la sută care nu se susțineau bugetar”, ar fi spus Boloș într-o discuție internă.

Șeful Casei de Pensii, schimbări majore pentru pensionari. OUG, adoptată în ședința de Guvern

„Știu ce l-a speriat pe Boloș, pierderea banilor din PNRR”

Premierul a punctat și importanța banilor europeni din PNRR. A menționat că la acest capitol nu trebuie să vorbim despre bani, ci despre reformele incluse în plan.

„Când vorbim de PNRR, nu ar trebui să vorbim, în primul și primul rând, despre bani. Ar trebui să vorbim despre reformele care sunt în PNRR. Acesta era adevăratul pericol”.

Ciolacu a ținut, de altfel, să aducă laude la adresa ministrului Boloș, apreciindu-i activitatea de la Ministerul Fondurilor Europene. El s-a arătat conștient de temerile ministrului Finanțelor, aceea de a pierde banii europeni, care se ridică la suma de 70 de miliarde de euro.

„Marcel a reușit, până la urmă, să-mi ia fața și să devină un fel de păpușă voodoo, pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înțepe. Eu nu îl voi înțepa niciodată pe Marcel Boloș.

Eu nu o să uit vreodată ce a făcut Marcel Boloș la Ministerul Fondurilor Europene și doamna Chiriac sunt ferm convins că știe acest lucru.

Ana, de asemenea, sunt ferm convins că știe cum arăta situația de la Fondurile Europene înainte să meargă Marcel Boloș acolo. Știu ce l-a speriat pe Marcel Boloș, ca ministru al Finanțelor. Știu și eu, știți și dumneavoastră, la fel de bine ca mine. Marce Boloș a văzut pericolul blocajului total al României”, a spus prim-ministrul.

Ciolacu vrea pensii mai mari și reformă fiscală „echitabilă”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că intenționează să implementeze o reformă fiscală „echitabilă” începând din 2025. Numai că, nu a oferit informații detaliate despre natura acestei reforme.

Cu toate acestea, în ultimii doi ani, Ciolacu a susținut în mod constant tranziția către impozitarea progresivă a veniturilor persoanelor fizice și a profiturilor companiilor.

„Provocarea mea de a veni cu un buget în acest an, astfel încât dvs. să vă puteți construi din februarie noile proiecte. Nu v-a confiscat nimeni nici un ban din fondurile administrației locale.

România nu are o problemă macroeconomică, are o problemă în ce privește deficitul și prioritizarea cheltuielilor”.

Related posts

Avioane de spionaj trimise din România pregătesc lupta finală între Rusia și Ucraina pentru Crimeea

econtext

Mii de locuri de parcare au fost date în folosință anul acesta în Sectorul 6 al Capitalei

econtext

Ieri, 10 octombrie, a început ediția cu numărul 20 a Salonului Auto București (SAB) & Accesorii

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More