4 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Medvedev cere continuarea „operațiunii speciale”. Putin, declarație antisemită

Medvedev cere continuarea „operațiunii speciale” până la realizarea completă a obiectivelor acesteia, iar putin acuză Occidentul că „a pus etnici evrei să conducă în Ucraina pentru a acoperi glorificarea nazismului”.

Medvedev cere război până la capăt, iar Putin face declarații antisemite. Operațiunea militară specială din Ucraina trebuie să se desfășoare până la îndeplinirea completă a obiectivelor sale, până la victoria definitivă asupra celor care timp de opt ani au supus poporul din Donbas batjocurilor și exterminării, a scris pe Telegram vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

Medvedev cere continuarea „operațiunii speciale”

În postarea sa Medvedev a comentat hotărârea Comisiei internaționale a ONU pentru investigarea încălcărilor din Ucraina, care nu a găsit suficiente dovezi ca acțiunile militarilor ruși din țară să fie calificate drept genocid.

„Dacă membrii acestei comisii vor cu adevărat să găsească în Ucraina genocid și crime de război, atunci trebuie să înceteze să se comporte ca niște cârtițe oarbe. Și (..) pur și simplu să se uite în direcția corectă. În direcția regimul criminal de la Kiev.

Să evalueze cu obiectivitate cât de nemilos a înecat acesta Donbasul în sânge timp de opt ani, până când Rusia nu a început operațiunea militară specială”, a scris Medvedev.

Medvedev reia tema „genocidului” din Donbas

După cum a afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, din 2014 regimul de la Kiev s-a ocupat cu „genocidul” în Donbas. Politicianul rus a făcut referire la datele Direcției Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, potrivit cărora în anii conflictului armat, în Donbas au fost uciși peste trei mii de civili.

Potrivit lui Medvedev, „intenția ticăloșilor de la Kiev de a ucide locuitorii Donbasului și de a comite crime de război este evidentă”.

„Trebuie să-ți pierzi definitiv conștiința pentru a nu vedea acest lucru și a încerca să găsești dovezi că genocidul ar veni din Rusia”, a mai acuzat Medvedev, potrivit Ria Novosti.

Putin, declarație antisemită

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, într-un interviu televizat, fără a cita dovezi, că puterile occidentale l-au instalat ca președinte al Ucrainei pe Volodimir Zelenski – care are rădăcini evreieşti – pentru a acoperi glorificarea nazismului în Ucraina.

Încercând să justifice invazia din Ucraina, pe care o numesc „operațiune militară specială”, autorităţile din Rusia îi acuză pe liderii de la Kiev că ar fi neo-naziști care urmăresc un „genocid” al vorbitorilor de limbă rusă – o afirmație pe care oficialii de la Kievul și cei din țările occidentale o resping ca pe un pretext fără temei pentru un război de ocupaţie.

Vladimir Putin a răspuns unei întrebări a reporterului rus Pavel Zaubin, iar comentariile sale despre evreii puși la conducerea Ucrainei de Occident au fost difuzate la televiziunea rusă de stat. Volodimir Zelenski, care a spus că unii dintre frații bunicului său au fost uciși în timpul Holocaustului, a respins în mod repetat drept false acuzațiile rusești conform cărora i-ar fi susținut pe neonaziştii din Ucraina, potrivit Reuters.

Related posts

Atac nocturn cu drone asupra Kievului. Ţintele inamice, distruse

econtext

Hamas se pregătește pentru un „război de lungă durată” cu Israelul. Crește îngrijorarea pentru ostaticii din Gaza

econtext

CE SALARII URIASE au rectorii universitatilor din Romania. TOP 25 al celor mai bine platiti rectori

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More