La aproape 35 de ani de la ieșirea din Uniunea Sovietică, țările baltice se vor deconecta de la rețeaua de electricitate controlată de Rusia și Belarus.
Decuplarea de la rețeaua electrică a rușilor are o semnificație geopolitică și simbolică. Demersul s-a accelerat după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în urmă cu trei ani.
Țările care rup definitiv relațiile cu Rusia. Estonia, Letonia și Lituania își pregătesc, acum, populația pentru scenariul unei pene generale de curent. Serviciile de urgență au postat mesaje pe rețelele de socializare, în care le dau sfaturi cetățenilor în cazul unor avarii majore.
Ceremonie cu Ursula von der Leyen
Șefa UE, Ursula von der Leyen, și alți demnitari sunt așteptați duminică la o ceremonie în cadrul căreia un ceas de 9 metri, special construit în centrul orașului Vilnius, va număra ultimele secunde ale legăturilor statelor baltice cu Rusia.
De altfel, țările baltice, care sunt toate membre NATO, au avut în general relații reci cu Rusia de când și-au declarat independența față de URSS în 1990, iar situația s-a deteriorat după invazia Ucrainei de către Rusia, în 2022.
Șaisprezece linii electrice care legau cele trei state baltice de Rusia și Belarus au fost demontate de-a lungul anilor, timp în care a fost creată o nouă rețea care le leagă de restul UE, inclusiv cabluri subacvatice în Marea Baltică.
Sâmbătă, toate rețelele de electricitate rămase între țările baltice și Rusia vor fi oprite una câte una.
Apoi, timp de 24 de ore, sistemul energetic baltic va funcționa singur. A doua zi, sistemul energetic va fuziona cu rețelele europene prin intermediul mai multor legături cu Finlanda, Suedia și Polonia, conform cnn.
Ce spun rușii
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că planul de deconectare a fost anunțat în avans de țările baltice, iar sectorul energetic rus a luat măsuri pregătitoare pentru a asigura buna funcționare din partea sa.
„Aceste planuri au fost anunțate cu mult timp în urmă și au necesitat anumite acțiuni din partea companiilor noastre și a companiilor lor de electricitate”, a declarat Peskov reporterilor.
„Am luat toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea fiabilă și neîntreruptă a sistemului nostru energetic unificat”.