2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Moscova se pregătește de ce e mai rău! Decizia luată chiar acum de autorități. Este alertă maximă

Cu mercenarii grupării Wagner îndreptându-se spre Capitală, primarul din Moscova a luat o decizie de ultim moment. Edilul a anunțat că decretează luni zi liberă pentru a limita deplasările.

Primarul din Moscova, Serghei Sobianin, a declarat sâmbătă că situaţia este „dificilă” în capitala rusă, spre care mărşăluiesc forţele rebele ale grupării paramilitare Wagner, şi a decretat ca ziua de luni să fie liberă pentru a limita deplasările.

”Situaţia este dificilă”, a recunoscut edilul, fără menajamente. ”Pentru a minimiza riscurile (…), am decis să declar ziua de luni zi liberă, cu excepţia anumitor activităţi şi servicii municipale”, a adăugat primarul, citat de AFP.

El le-a cerut moscoviţilor să îşi limiteze cât mai mult posibi’ deplasările în oraş şi a avertizat că traficul ar putea fi blocat pe anumite străzi şi în anumite cartiere.

Grupul Wagner a ajuns sâmbătă, 24 iunie 2023, în regiunea Moscovei, fără a întâmpina o rezistență serioasă, existând șanse de a intra în Capitală după ce va apune soarele. Cu excepția unor atacuri aeriene, în urma cărora Armata Rusiei a pierdut trei elicoptere și un avion de transport, deocamdată, Grupul Wagner nu a întâmpinat o rezistență serioasă în drumul său din Ucraina până la Rostov, apoi de la Rostov la Voronej și acum spre Moscova.

Moscova se pregătește de asediu

În acest context, primarul Moscovei a îndemnat oamenii să limiteze cât mai mult posibil deplasările în oraș.

Mai mult, serviciile de Informații Secrete din Ucraina au transmis că au obținut și informații despre pregătirile pentru minarea podurilor din Moscova. Potrivit sursei citate anterior, Administrația Președintelui a Federației Ruse se teme că, în câteva ore, membrii grupului Wagner ar putea ajunge în apropierea Moscovei.

„Au discutat la ședințe, au convenit că este un aventurier îndrăzneț și nu respectă regulile. Riscul unei revolte militare a fost recunoscut ca zero – au calculat că dacă ar face asta ar fi doar o nebunie. Acum, Kremlinul este încrezător că armata și forțele de securitate vor putea opri coloanele Wagner”, a recunoscut un oficial rus.

Un alt oficial rus a zis că nu are nicio îndoială că măcar „unii mercenari vor putea pătrunde până la Moscova.”

Direcția Principală de Informații a Armatei Ucrainei a transmis, la rândul ei, că Moscova se pregătește pentru un asediu, fiind „practic izolată” de unitățile de poliție și militare. În Moscova, sunt patrule întărite la fiecare intersecție și ieșiri din oraș. Cu câteva ore în urmă, autorităţile locale din regiunea rusă Lipeţk le-au cerut oamenilor să rămână în case în cursul unei rebeliuni militare a Grupării Wagner.

Related posts

Război în Ucraina. Urmează câteva luni dificile pentru Rusia

econtext

Zelenski: Ucraina creşte semnificativ producţia de drone

econtext

Rusia, mai puternică decât atunci când a atacat Ucraina, zice Lituania

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More