1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Navele rusești, filmate la 180 de kilometri de SUA. Surprinse în timp ce se îndreptau spre Havana

Navele de război ale Rusiei au fost surprinse în timp ce se îndreptau spre Cuba. Amintim faptul că un grup de patru nave rusești urmează să efectueze exerciții navale și aeriene în Caraibe.

Navele rusești vor efectua o vizită în portul Havana între 12 și 17 iunie. 

Reamintim și faptul că Ministerul cubanez de Externe a transmis în urmă cu o săptămână, printr-un comunicat, că această „vizită (a navelor rusești) este în concordanță cu relațiile de prietenie dintre Cuba și Federația Rusă și respectă cu strictețe reglementările internaționale” la care subscrie Havana.

„Niciuna dintre nave nu este purtătoare de arme nucleare, astfel că oprirea lor în ţara noastră nu reprezintă o ameninţare pentru regiune”, a susținut Ministerul cubanez de Externe, care a menționat faptul că „vizitele unităţilor navale din alte ţări constituie o practică istorică” cu țările cu care Cuba întreţine „relaţii de prietenie şi colaborare”.

De asemenea, Statele Unite au susținut în urmă cu o săptămână că demersul Rusiei, care constă într-un număr relativ mic de nave și aeronave, nu este amenințător, însă Marina americană va supraveghea exercițiile, a spus un oficial american de rang înalt în declarații făcute pentru un grup restrâns de jurnaliști.

„Ne aşteptăm ca Rusia să trimită temporar nave militare de luptă în regiunea Caraibelor, iar aceste nave vor efectua probabil escale în Cuba şi, posibil, în Venezuela. De asemenea, este posibil să existe unele desfăşurări de avioane sau zboruri în regiune”, a mai adăugat responsabilul militar.

În cadrul grupului naval rusesc se află fregata „Amiral Gorșkov”, submarinul cu propulsie nucleară „Kazan”, nava de alimentare „Academicianul Pașin” și remorcherul „Nikolai Ciker”.

Fregata „Amiral Gorşkov”, vasul de frunte din ultima generaţie de fregate a marinei ruse, a efectuat un exerciţiu în luna ianuarie a anului 2023 pentru a se antrena în lansarea rachetelor hipersonice Zircon în Atlantic, utilizând o simulare pe calculator.

Related posts

Italia cumpără distrugătoarele de tancuri Centauro II. Nimicesc țintele mai rapid ca tancul Leopard

econtext

Cresc salariile începând cu data de 1 august. Cine va primi 500 de lei în plus lunar

econtext

China a dezvoltat arma cu care poate cuceri planeta. Taiwanul, pus în gardă

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More